Peste 200 de persoane s-au adunat la „Protestul copiilor” din Sibiu
Un număr de 400 de părinți și-au anunțat prezența la acest protest al copiilor, o acțiune în premieră la Sibiu.
„Viitorul este al copiilor noștri, iar ei își doresc unul în care visele lor se pot împlini, în care exista șanse egale pentru fiecare. O educație completă este cea în care le dăm ocazia să facă un pas în fața pentru o țară mai curată, pentru #RomaniaCopiilor!”, se arată în mesajul postat pe pagina evenimentului.
Potrivit Jandarmeriei, acest protest nu este unul avizat.
De la ora 17,00 până la ora 23,00, în același loc, este programat un alt protest, avizat de Primărie și Jandarmerie.
Ambele proteste au loc la Sibiu cu scopul de a convinge Guvernul să renunțe la ordonanța privind modificarea Codurilor penale.
Sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!