Peste 3.000 de ciobani protestează la București împotriva legii care limitează numărul de câini. Protestatarii au rupt cordonul de jandarmi
(UPDATE 16.00) Peste 3.000 de ciobani, potrivit estimărilor Digi 24, s-au adunat, marţi dimineaţă, în Parcul Izvor pentru a protesta împotriva legii care reduce numărul de câini pe care crescătorii de animale îl pot folosi pentru protejarea stânii şi interzice înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic.
Reamintim că legea care diminuează numărul de câini datează din 2006, dar abia în acest an au fost introduse în lege şi amenzi pentru cei care nu respectă legea. Mai mult, tot într-o modificare din acest an a legii vechi din 2006 se prevede că ciobanii nu mai au dreptul să scoată oile la păşunat între 6 decembrie şi 24 aprilie – o altă nemulţumire a ciobanilor.
(UPDATE 12.43) Ciobanii au intrat în curtea Palatului Parlamentului. Aceştia au forţat poarta şi au reuşit să pătrundă în curte. Jandarmii nu au reuşit să îi oprească. Ciobanii s-au urcat pe garduri şi cer demisiile demnitarilor. Protestatarii spun că nu pleacă până când cei din Parlament nu ies să dialogheze cu ei. Cel puţin două mii de oameni sunt prezenţi la protest. conform celor de la RealitateaTV.
(Știre inițială) În jur de 100 de ciobanii s-au strâns în Parcul Izvor, în faţa Palatului Parlamentului, începând cu ora 9.00. Ei au venit îmbrăcaţi în cojoace tradiţionale şi au adus cu ei clopote şi talăngi.
Potrivit protestatarilor, ei se împotrivesc noilor reglementări intrate în vigoare în Legea vânătorii şi a fondului cinegetic, care interzice înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic şi limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deţine.
Aceştia cer abrogarea noilor norme.
Protestul a fost organizat de mai multe asociaţii de crescători de animale din România, în special de către Agrostar şi Asociaţia crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine, porcine din România. Organizatorii acţiunii susţin că la manifestaţie ar fi urmat să participe 3.000 de persoane.
Potrivit modificărilor legislative, promulgate recent de preşedintele Klaus Iohannis, ciobanii vor putea deţine la şes un singur câine de pază la stângă, cei de la deal vor avea doi câini, iar cei de la munte trei câini. Legea vine acum şi cu amenzi, de până la 1.500 de lei.
sursa: mediafax.ro