Actualitate

Peste 30 de pacienți în stare critică la București

„Personalul medical, ei au reușit, s-au mobilizat, le mulțumim pentru efort”, a mai spus Bănicioiu.

„Admirabil la colegii mei e faptul că au venit din proprie inițiativă, nu i-a chemat nimeni”, a declarat și medicul Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar. El a subliniat și mobilizarea din partea oamenilor care au venit să doneze sânge.

„Astăzi am avut 200 de donări. Mâine reluăm activitatea la ora 08:00. Cred că am reușit să facem o activitate inimaginabilă. Au fost niște acte de bunăvoință și de prietenie din partea tuturor celor care au fost aproape și de corpul medical, și de pacienți. O solidaritate excepțională”, a spus medicul.

Și la spitalul Floreasca s-a mobilizat personalul medical. Toți cei 15 răniți grav internați în acest spital sunt în stare stabilă, dar au suferit arsuri și sunt la terapie intensivă. Pacienții au între 18 și 35 de ani, a declarat un reprezentant al spitalului. El a declarat că toți pacienții au fost identificați de rude, iar membrii familiilor au fost informați de starea sănătății lor.

Un incendiu care a izbucnit vineri, 30 octombrie, în clubul Colectiv din sectorul 4 al Bucureștiului s-a soldat cu 27 de morţi şi 146 de răniţi, iar autorităţile susţin că numărul deceselor în acest caz ar putea creşte.

sursa: publika.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *