Peste 50 de mii de foi de ardezie, transportate în localităţile afectate de grindină
Potrivit SPCSE, cele peste 50 de mii de foi de ardezie au fost repartizate în localităţile afectate din raioanele Ungheni, Floreşti şi Şoldăneşti. Mai bine de jumătate din cantitate a fost transportată în raionul Ungheni, unde salvatorii au distribuit folie de ardezie în mare parte sectorului locativ şi celui de menire socială.
La solicitarea autorităţilor publice locale din satul Hogineşti, raionul Călăraşi, şeful Serviciului Situaţii Excepţionale, Mihail Harabagiu, a dispus acordarea foilor de ardezie pentru reparaţia acoperişului gimnaziului din localitate, care a fost total descoperit ca urmare a intemperiei.
Potrivit datelor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, după ploile cu grindină din 18 şi 19 iunie, în peste 130 de localităţi din 12 raioane au fost deteriorate acoperişurile a peste 700 de case de locuit, instituţii de învăţământ, depozite, instituţii social-culturale. Au fost afectate 158 de kilometri de drumuri locale.
IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!