Peste 700 de moldoveni au depus cereri pentru permisul de mic trafic la frontieră
Pentru obţinerea permisului de mic trafic este suficientă o invitaţie din partea rudelor sau a unor prieteni din România, în care să se precizeze că cetăţenii moldoveni sunt invitaţi în zona de frontieră. De asemenea, persoanele fizice, care nu au rude sau prieteni, pot depune o declaraţie pe propria răspundere la secţia Consulară a României de pe str. Vlaicu Pârcălab, în care motivează solicitarea de a obţine permisul de mic trafic.
După simplificarea procedurii de obţinere a permisului, nu mai trebuie să se achite 30 de euro pentru autentificarea declraţiei pe propria răspundere. “Pentru a veni în întimpinarea cetăţenilor moldoveni şi pentru a-i scuti de această plată, am discutat cu conducerea din secţia consulară a şi s-a decis ca această declaraţie pe proprie răspundere să se facă direct în faţa mea. Astfel, declaraţia este autentică, nefiind nevoie să se achite pentru acest lucru 30 de euro", a afirmat Petru Liţiu.
Alta e situaţia în cazul copiilor minori atunci când la consulat nu se pot prezenta ambii părinţi. Dacă vine numai un părinte, el trebuie să aibă o declaraţie a celuilalt părinte, în care acesta îşi exprimă acordul şi care poate fi autentificată şi la un notar public moldovean.
Sursa: Timpul.md