Eveniment

Peste două zile începe să circule trenul Chișinău-Iași

Primii pasagerii care vor testa operativitatea noii curse vor fi ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc și directorul general CFM, Iurie Topală.

Tot miercuri, ministrul și directorul general, împreună cu reprezentanții ai conducerii raionului Ungheni vor avea o întrevedere la Prefectura Iași cu prefectul județului, Dan Cârlan.

Pe agenda discuțiilor va fi stabilirea unui plan de acțiune în vederea colaborării între cele două orașe.

Amintim că pe 8 septembrie 2015, la Iași, a avut loc întrevederia de nivel înalt între delegația Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova, condusă de ministrul Iurie Chirinciuc și delegația Ministerului Transporturilor din România, în frunte cu domnul ministrul Iulian Matache, în cadrul căreia s-au pus bazele unei cooperări practice în privința punerii în funcțiune a rutei feroviare Chișinău- Iași.

În mai puțin de o lună, cele două părți au reușit să pregătească întreg pachetul de documente necesar pentru a lansa această rută.

În acest context, astăzi, 28 septembrie, la București, la sediul C.N.C.F „CFR” SA directorul general al CFM, Iurie Topală va avea o întrevedere cu directorul general al „CFR” S.A, Dan Marian Costescu, în cadrul căreia, oficialii vor semna Convenția între Î.S. „Calea Ferată din Moldova” și Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A cu privire la reglementarea traficului feroviar de frontieră.

Potrivit CFM, prețul călătoriei pe ruta Chișinău-Iași va oscila între 165 de lei (vagon de clasa III), 185 lei (vagon de clasa II) și 230 de lei (vagon de clasa I), iar durata călătoriei nu va depăși 3 ore. Totodată, vor fi acordate reducerii de 20- 25 % la biletele de călătorie pentru studenți din învățământul de stat și din învățământul privat acreditat. Trenul va face patru opriri în gările Călărași, Ungheni (Republica Moldova), Cristești (România) și stația terminus Socola din Iași. Garnitura va circula pe ecartament larg de 1520 mm. 

Precizăm că anul trecut, gara Socola a fost transformată într-o gară cu trafiucl internațional pentru a permite sosirea și plecarea trenurilor de călători fără a mai fi necesară schimbarea boghiurilor vagoanelor la granița cu Republica Moldova. Clădirea stației dispune de o sală de așteptare, casă de bilete și grup sanitar. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *