Petrolul rusesc are o pondere mai mare în importurile Cehiei, deși guvernul de la Praga vrea să scape de dependența de Rusia
Ponderea petrolului rusesc în importurile de petrol ale Cehiei a crescut în prima jumătate a acestui an, a informat luni compania MERO, operatorul reţelei de conducte petroliere din Cehia, în pofida planului autorităţilor de la Praga de a nu mai depinde de livrările de ţiţei rusesc, transmite Reuters.
Potrivit MERO, petrolul rusesc a reprezentat 65% din importurile totale de petrol ale Cehiei în prima jumătate a acestui an, faţă de 56% în întregul an 2022 şi 49% în 2021.
Cehia importă petrol prin oleoductul Drujba via Ucraina, precum şi prin conducta IKL care face legătură cu oleoductul TAL din Germania.
„Ponderea importurilor de petrol din Rusia (via conducta Drujba) versus importurile din alte ţări (via conducta IKL) a fost de 65,35% în prima jumătate a anului”, a informat MERO.
Principalul client al MERO este compania de rafinare ORLEN Unipetrol, o divizie a grupului polonez PKN ORLEN, care operează cele două rafinării din Cehia, amplasate la Litvinov şi Kralupy.
Cehia poate importa petrol rusesc prin conducte, graţie unei excepţii de la sancţiunile introduse la finele anului trecut de Uniunea Europeană, pentru că această ţară nu poate să îşi acopere în prezent totalitatea necesarului său de şapte milioane de tone de petrol pe an din rute alternative prin conductele IKL şi TAL.
Compania de stat MERO a început lucrările la extinderea capacităţii de transport a oleoductului TAL, care ar urma să permită Cehiei să renunţe complet la livrările de petrol rusesc, începând de la mijlocul intervalului 2024/2025.
Compania de rafinare ORLEN Unipetrol nu a dorit să comenteze informaţiile referitoare la creşterea ponderii petrolului rusesc în importuri, dar a precizat că operează în conformitate cu toate reglementările. De asemenea, ORLEN Unipetrol a informat că pregăteşte rafinăria sa de la Litvinov, care are o capacitate anuală de procesare de 5,4 milioane de tone de ţiţei şi în prezent funcţionează pe bază de petrol rusesc, să facă trecerea la alte tipuri de ţiţei şi această tranziţie ar urma să se finalizeze în acelaşi moment în care se va termina şi modernizarea conductei TAL
„În luna octombrie vom derula teste timp de o lună la rafinăria Litvinov, perioadă în care vom testa o tehnologie de producţie care vizează procesarea de ţiţei non-rusesc”, a informat ORLEN Unipetrol, adăugând că va folosi diferite tipuri de ţiţei din Orientul Mijociu, America de Sud şi Marea Nordului.
Cehia are nevoie de aproximativ 7-8 milioane de tone de petrol anual, necesar care până acum a fost împărţit între livrările care au venit prin TAL şi cele prin conducta Drujba, care porneşte din Rusia.
Guvernul ceh vrea să elimine complet dependenţa de petrolul rusesc în următorii ani şi astfel să pună capăt excepţiei de care beneficiază de la embargoul introdus anul trecut de Uniunea Europeană, cu privire la importurile de petrol din Rusia.