Petru Racu ar putea juca în liga superioară a fotbalului suedez
Până în ultima etapă a campionatului în divizia Superettan, pentru cele două poziţii de calificare în prima ligă valorică au concurat trei echipe. În penultimul meci din actuala stagiune, Petru Racu şi Co. au învins (2-1) într-o dispută dramatică cu Angelholm în deplasare, deşi aproape de finalul partidei, Norrkoping pierdea cu 0-1. Juniorul Christoffer Nyman a reuşit însă, să marcheze 2 (!) goluri într-un singur minut şi astfel, echipa moldoveanului avea nevoie de un singur punct în ultima etapă pentru a obţine promovarea.
Derby-ul cu GIF Sundsvall, echipă clasată pe locul trei, s-a disputat la Norrkoping în faţa tribunelor arhipline, conaţionalul nostru fiind integralist. Şi în această confruntare debutul nu a fost fericit pentru Norrkoping, care s-a văzut condus din minutul 15, când GIF a deschis tabela pentru Fredrik Holster. Salvator al “gazdelor”, ca şi în meciul cu Angelholm, a fost tot Christoffer Nyman (în vârstă de 18 ani), care a marcat golul egalării (şi al calificării) cu un sfert de oră până la final.
Astfel, echipa lui Petru Racu, IFK Norkoping a revenit pe prima scenă a fotbalului suedez după o pauză de doi ani, dar internaţionalul nostru poate să nu evolueze în acest campionat, în caz dacă va reuşi în iarnă un transfer la o altă echipă.
În vârstă de 23 de ani, fundaşul Petru Racu este discipol al clubului Zimbru Chişinău şi component al selecţionatei naţionale de seniori.