Ultima oră

PG a deschis mai multe dosare pentru acordarea de ajutoare sociale ilegale

Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Generale, în cadrul investigaţiilor, procurorii au constatat că încălcările legislaţiei vizează includerea de către persoanele solicitante de ajutor social în cererile privind acordarea ajutorului respectiv a unor date eronate despre starea lor materială, precum şi alte date care nu au fost verificate în modul corespunzător de către asistenţii sociali, angajaţi ai direcţiilor raionale de asistenţă socială, protecţie a familiei şi copilului. În consecinţă, mai multe persoane care au prezentat informaţii eronate cu privire la starea lor materială au beneficiat de ajutoare sociale contrar prevederilor legale.

Ilegalităţi de acest gen procurorii au stabilit în raioanele Cimişlia, Hînceşti, Făleşti, Teleneşti, Nisporeni, Ştefan Vodă, Ungheni, Glodeni şi Briceni, valoarea totală a prejudiciului cauzat statului fiind estimat la aproximativ 4 milioane de lei.

Actualmente, în baza rapoartelor parvenite recent de la Inspecţia Socială, procurorii au dispus efectuarea de verificări asupra temeiniciei acordării ajutoarelor sociale în raioanele Criuleni, Dubăsari, Ocniţa şi Rîşcani. În toate cazurile sesizate, inclusiv în cazurile de începere sau neîncepere a urmăririi penale, procurorii raionali sau subdiviziunile teritoriale ale Centrului Naţional Anticorupţie informează conducerea Inspecţiei Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Sursa: Moldpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *