Externe

Phenianul afirmă că lansarea rachetei a fost o reușită

O prezentatoare a televiziunii oficiale a anunțat că acest tir, ordonat personal de liderul nord-coreean Kim Jong-Un, a permis "plasarea cu succes a satelitului nostru de observare a Pământului Kwangmyong 4… pe orbită".

Racheta nord-coreeană cu rază lungă de acțiune lansată duminică se pare că a plasat un obiect pe orbită, a anunțat agenția de presă sud-coreeană Yonhap, citând un oficial militar din Coreea de Sud.

Ministerul sud-coreean al Apărării nu a putut confirma imediat informația, dar a declarat că urmărește traiectoria de zbor a rachetei pentru a determina dacă lansarea a fost un succes, notează Reuters.

Coreea de Nord a lansat o rachetă cu rază lungă de acțiune duminică dimineață, în ciuda avertismentelor Statelor Unite și Coreii de Sud, a anunțat Ministerul sud-coreean al Apărării, informează AFP.

Racheta a fost trasă în jurul orei 9.00 (0.30 GMT) de la baza de lansare de rachete Dongchang-Ri din nord-vestul Coreii de Nord, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului. Consiliul de Securitate se va reuni de urgență, duminică, la New York, în urma lansării unei rachete nord-coreene, au anunțat diplomați.

Reuniunea, sub formă de consultări cu ușile închise, a fost cerută de Statele Unite și Japonia, membri ai Consiliului, și Coreea de Sud, notează AFP.

Într-o scrisoare comună către președinția venezueleană a Consiliului cerând această reuniune, Washingtonul și Tokyo subliniază că "lansarea astăzi a unui pretins +satelit+ de către Coreea de Nord este o violare a rezoluțiilor pertinente ale ONU" ce interzic Phenianului orice activitate balistică sau nucleară.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *