Harta Europei nu a devenit, după Conferința de la Helsinki, literă de Biblie: a dispărut o țară uriașă, URSS, și pe ruinele ei au răsărit mai multe state independente, au dispărut, în mod pașnic, Republica Germană și Cehoslovacia, a dispărut, mai puțin pașnic, Iugoslavia. Bătrânul continent e un vulcan activ, popoarele sunt în mișcare, își caută identitatea, își corectează frontierele etnice și politice. Și Republica Moldova face parte din lista „țărilor cu probleme”. Numai că ce i se permite lui Jupiter, nu i se permite boului. Cu toate că și SUA, și marile cancelarii europene știu unde se află pe hartă Republica Moldova. Au auzit și despre Pactul Molotov-Ribbentrop. Tot ele, aceste cancelarii, i-au dăruit lui Stalin, în 1945, o parte din teritoriul României, Basarabia.

Și SUA, și Europa sunt la curent cu tratamentul specific de care se bucură populația majoritară românească din Republica Moldova din partea regimului comunist al lui Voronin. Cu toate acestea, din rațiuni geopolitice regionale și globale, Occidentul i-a mai dăruit lui Voronin un mandat, având promisiunea că el va reforma Partidul Comuniștilor. Eu așa înțeleg: acest Occident ori e naiv, ori ne consideră niște imbecili terminați. Pun astfel întrebarea, fiindcă nemții, neam deștept și pragmatic, nu s-au apucat să reformeze nazismul și hitlerismul. Noi însă suntem sfătuiți să reformăm comunismul și hitlerismul.

„Karandașul” lui Sangheli

Comunismul înseamnă antiromânism. Precum comunismul nu poate fi reformat, la fel nici antiromânismul nu poate fi transformat în românism. Dovadă sunt cei 15 ani care s-au scurs de la ‚90, când fosta „republică-soră” RSS Moldovenească a devenit statul independent Republica Moldova. În perioada dată, relațiile dintre Republica Moldova și „statul vecin” România au parcurs, succesiv, mai multe faze, de la conceptul celor „două state românești” până la cel al „regăsirii într-o Europă comună”. Indiferent de faptul cine se afla la guvernare la București și la Chișinău, relațiile dintre România și Republica Moldova niciodată nu au fost cordiale, pentru că, în mod obiectiv, nu puteau fi cordiale de vreme ce politica externă a Republicii Moldova, și după ‚90, a continuat să fie făcută tot de Moscova. Insultele și provocările antiromânești au curs gârlă pe apele înspumate ale Bâcului. „Karandașul” lui Sangheli, congresul „Casa noastră”, renunțarea la Imnul „Deșteaptă-te, române”, acuzațiile de „expansionism românesc”, făcute de I. Morei la Strasbourg, „dicționarul” lui Stati, teza lui Voronin, precum că România este „ultimul imperiu din Europa”, „monografia” lui Stepaniuc – iată doar câteva file ale relațiilor „frățești”, „privilegiate”, „speciale” dintre Republica Moldova și România de după dispariția URSS și prăbușirea comunismului în Europa.

Declarații stropite cu vin

După venirea la Cotroceni a lui Traian Băsescu am trăit încă o dată iluzia „încălzirii” relațiilor dintre Chișinău și București. Mulți au crezut sincer că vizita președintelui român la Chișinău în ajunul alegerilor parlamentare din 2005 va repune, într-adevăr, relațiile moldo-române pe un făgaș principial nou. Voronin a făcut declarații solare, mieroase, stropite cu un pahar de vin la Mileștii Mici, s-a convenit să se renunțe la abordarea tradițională, neproductivă a istoriei noastre comune, ba chiar a început să se vorbească despre o relație prietenească între Băsescu și Voronin. După ce „luna de miere” a trecut, s-a văzut că, de fapt, relațiile dintre R. Moldova și România au rămas așa cum au fost – reci ca o iarnă rusească și încordate ca strunele de la cobza lui Tudor Gheorghe. E adevărat, s-a schimbat „ambalajul” acestor relații, reacțiile antiromânești ale Chișinăului sunt reținute și camuflate, conținutul lor însă rămâne neschimbat.

De fiecare dată când Chișinăul pune la cale o nouă etapă în „încălzirea” relațiilor cu România drept pretext nedeclarat e folosită problema tratatului de bază dintre cele două țări. Voronin dorește cu orice preț un tratat cu România. Drept răspuns, Bucureștiul a dat de înțeles foarte clar că nu dorește un asemenea tratat. Reacția Chișinăului la atare răspuns a fost declanșarea unei noi campanii antiromânești – eliminarea din titulaturile liceelor a cuvântului „român” și înlocuirea lui cu „moldovenesc”.

Pisica blândă zgârie rău

E un adevăr cunoscut că actuala clasă politică conducătoare de la Chișinău, prin educație și cultură, este rusofilă și românofobă. E o cruntă greșeală să crezi că această elită politică e capabilă să abordeze în alt mod relațiile dintre București și Chișinău. „Pisica politică” de la Chișinău e rusească și tot ce iese din ea visează să vâneze „șoricei românești”. Dacă nu-i poate vâna acum, se va „regăsi” cu ei, ca să-i vâneze într-o „Europă unită”. La București, se pare, există încă iluzia că „pisica” poate fi îmblânzită… Într-adevăr, din când în când, această „pisică” dă semne că s-a îmblânzit, numai că proverbul rămâne valabil: pisica blândă zgârie rău.

Ultima zgârietură a venit din partea ministrului de Externe, Andrei Stratan, care, în ședința în plen a Parlamentului, a declarat, referindu-se la România, că R. Moldova nu are nevoie de avocați, ci de parteneri. E un răspuns scurt și univoc dat președintelui Băsescu care, anul trecut, a declarat la Chișinău că România va fi avocatul cel mai sincer al R. Moldova în opera de integrare europeană.

Umbra lui Stalin

Nicio țară din Europa nu a fost umilită de conducerile din R. Moldova așa cum a fost umilită România. Mașina propagandistică antiromânească de la Chișinău, alimentată cu combustibil rusesc, a funcționat non-stop. De șase ani, mașinistul principal e Voronin, politicianul de croială sovietică brejnevistă care nu suportă organic totul ce e românesc. Anume în perioada mandatului său, antiromânismul a fost scos din albia amatorismului și s-a procedat la fundamentarea lui „științifică”, fiind, de facto, ridicat la nivel de ideologie oficială. Voronin nu s-a îndepărtat nici cu un milimetru de abordarea imperială, stalinist-sovietică a problemei Basarabiei. El a fost și rămâne pentru ruși o garanție că asemenea evenimente istorice ca 28 iunie 1940, 22 iunie 1941, 24 august 1944, 9 mai 1945 vor fi tratate așa cum îi convine Rusiei. Și Voronin își îndeplinește cu cinste misiunea.

Morții de la Țiganca

Fastul cu care s-a sărbătorit anul acesta la Chișinău victoria „poporului sovietic” în „marele război pentru apărarea patriei” nu a fost deloc întâmplător. Nu e deloc întâmplătoare nici grija părintească a lui Voronin față de memoria ostașilor sovietici „eliberatori”. Pentru Voronin cel de-al Doilea Război Mondial nu s-a terminat încă, el nu a învățat nimic din această sângeroasă lecție a istoriei și continuă să-i împartă pe cei căzuți în război în prieteni și dușmani. Veteranii Armatei Române sunt tratați cu aceeași suspiciune și ură nedisimulată. Voronin a îngropat milioane în Complexul memorial de la Șerpeni și în cel de la Chișinău, dar nu și-a amintit niciodată că pământul Basarabiei geme de oasele ostașilor români, care au căzut aici, apărându-și Țara.

… Am fost, acum doi ani, la Țiganca și am văzut cum turmele de oi și cirezile de vaci pășteau iarba crescută prin craniile ostașilor români, căzuți aici în 1941. Voronin nu a călcat niciodată pe acolo și nu a ridicat un deget ca să-i pună la respect pe șefii locali. Nu mai vorbesc de vreo susținere materială…

Săptămâna viitoare, pe 1 iunie, la Țiganca vom putea vedea Cimitirul ostașilor români. Ieri, a trecut pe la redacție prietenul nostru Vasile Șoimaru și ne-a adus câteva fotografii – la Țiganca, cu cheltuiala Statului român, s-a înălțat un cimitir cum numai în Europa poți vedea. Pe 1 iunie aici va avea loc o mare manifestare, dedicată memoriei acestor flăcăi români cărora armata roșie a lui Stalin le-a curmat viața aici. Se vorbește că la manifestare va participa și Majestatea sa, Regele Mihai. Nu se spune însă nimic despre participarea lui V. Voronin. În mod normal, Domnia Sa ar trebui să fie prezent la Țiganca. Ar avea o ocazie rară de a demonstra că a rupt-o cu trecutul istoric, că a încheiat niște socoteli cu acest trecut. Cred însă că Voronin nu va veni pe 1 iunie la Țiganca. Pentru că el este o parte organică a acelui trecut. Și basarabenii se vor despărți de Voronin. Pentru că Voronin, ajuns la profundă senectute, nu se poate schimba, iar comunismul nu poate fi reformat – se iese din pisică mănâncă șoareci.

Fragment din cartea „Blestemul de a fi”, 2009