Plăcinta cu căpşuni – un desert de sezon senzaţional
Ingrediente
– 300 de grame de făină
– 125 de grame de unt
– 5 linguri de apă rece
– un vârf de cuţit de sare
– un kilogram de căpşuni
– o cană de zahăr
– o jumătate de cană de apă
– o lingură de amidon
Mod de preparare:
– Într-un vas curat se amestecă făină cu sarea. Untul rece se taie în cubuleţe foarte mici şi se adaugă peste făină. Cu ajutorul unui mixer sau cu o spatulă se amestecă totul.
Nu este recomandat să lucraţi cu mâinile, pentru că untul să nu se topească şi aluatul să nu îşi piardă textura. Se adaugă apă treptat, câte o lingură şi se amestecă cu mare grijă.
Trebuie să obţineţi un aluat compact care se întinde pe un plan pudrat cu făină. Se pune apoi într-o tavă de tarta care a fost unsă înainte cu unt.
– Pentru a prepară umplutură se spală căpşunile foarte bine şi se curată de codiţe. Se taie în patru. Jumătate dintre acestea se pun într-o tigaie alături de zahăr, apă şi amidon.
Se lasă să fiarbă la foc mic până ce compoziţia scade şi are textura unui gem. Se lasă apoi la răcit, după care se amestecă cu restul căpşunilor. Compoziţia finală se toarnă în tavă cu aluat.
Se rulează uşor aluatul de pe margini spre interior. Se da tavă la cuptor aproximativ o ora. Se poate servi cu frişcă sau îngheţată de vanilie.
Poftă bună!