Moldova

Plahotniuc dezvăluie că aşa-zisul dosar penal din România, este de fapt o sesizare depusă de Val Butnaru, în numele trustului Jurnal

Acesta susţine că ”informaţiile” respective au apărut în urma unui demers al lui Val Butnaru de la Trustul Jurnal şi este o continuare a campaniilor de manipulare ale acestei instituţii media. În plus, potrivit lui Plahotniuc, Butnaru a încercat chiar să-i convingă pe jurnalişti din România să scrie despre acest subiect.

”O dovada a celor afirmate mai sus, este și mailul transmis de domnul Val Butnaru mai multor jurnaliști romani, în care îi implora să publice acest subiect și să insiste asupra defăimarii mele, dându-le chiar indicații editoriale asupra modului în care să abordeze această temă. (Mailul mi-a fost transmis de unul dintre destinatari și îl pot pune la dispoziția tuturor celor care doresc să aibă și această dovada a modului josnic în care s-a încercat manipularea opiniei publice)”, susţine Plahotniuc.

El explică faptul că este nevinovat şi că deţine dovezi şi acte eliberate de autorităţile din România care confirmă acest lucru. ”Ceea ce nu știu autorii sesizării este ca în urma cu câteva luni, tot ca urmare a unei campanii murdare pregătite de trustul Jurnal și PCRM, am anticipat evoluția acestei campanii și am solicitat din România mai multe documente care arata ca m-am aflat și ma aflu în legalitate în ceea ce privește subiectul cetățeniei. Am primit documentele din România, nu le-am făcut însă publice pentru ca am considerat ca e un moment potrivit ca acești denigradori sa se mai facă o data de ras în fata opiniei publice”, susţine Plahotniuc.

Plahotniuc menţionează şi faptul că în privinţa sa nu este deschis niciun dosar ”Simplul fapt al înregistrării unui astfel de demers (plângere, denunț, sesizare) are ca și consecință firească înregistrarea acestui demers la unul din organele de cercetare și urmărire penală căruia i se adresează. Înregistrarea demersului implică atribuirea unui număr unic de înregistrare. Ori potrivit legislației din România, atunci când se face referire la un număr de înregistrare a unui demers (sau un număr de dosar), nu se are în vedere o anumită fază a procesului penal. Felul în care autorul sesizării a încercat sa prezinte acest caz presei, este evident murdar și manipulator”.

Acesta accentuează că este vorba de încă o campanie de manipulare organizată de persoane care şi-au pierdut credibilitatea. ”Consider ca aceasta noua încercare de manipulare are în spate disperarea celor care încearcă de atâția ani să deruleze campanii murdare împotriva mea și după ce au vazut că în Moldova nu mai au credibilitate, încearcă să păcălească din nou opinia publica lansând diferite acțiuni din afara țării. Urmează ca timpul să dea calificările necesare tuturor acestor acțiuni, asa cum s-a întâmplat pana acum și cu celelalte campanii de denigrare lansate la adresa mea, care s-au dovedit în timp a fi false, lipsite de probe și au dezvăluit interesele reale care au stat în spatele lor”, potrivit lui Vlad Plahotniuc.

sursa: hotnews.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *