Editorial

Plahotniuc trebuie să cedeze

Sunt curios care le va fi reacția, după ce se tot vorbește prin târg că TIMPUL este al lui Plahotniuc și că nouă, membrilor redacției, ni se cere să-l facem albie de porci pe Filat și să-i croim aripi de înger fostului prim-vicespicher. Dacă textul va fi publicat, mă voi convinge și eu, și tu, iubite cititor, că cel puțin la TIMPUL nu există cenzură, precum am aflat că se mai întâmplă pe la alte mass-media dirijate de liderii noștri politici…
Regret că am avut dreptate atunci când, după decesul lui Sorin Paciu, împușcat în Pădurea Domnească, scriam că noua campanie electorală din țara noastră a început să se zidească pe un cadavru. Într-adevăr, după acea vânătoare, lucrurile în politica noastră au degenerat în asemenea hal, încât de ieri a început să adie în aer a comunism. Știți cum pute comunismul? A sânge, a cadavru, a moarte și e foarte trist…
RM retrăiește o perioadă similară celei în care a fost demis guvernul Ion Sturza, singurul de până la Filat care putea pe bună dreptate să ne apropie de familia europeană. După ce a căzut Sturza, RM a pierdut șansa de a se integra în procesul de asociere oferit de Uniunea Europeană Balcanilor de Vest. Povestea e aproape aceeași și armele sunt identice. Dacă va cădea Filat, putem pierde șansa de a semna în toamnă, la Vilnius, Acordul de Asociere cu UE. Ca și Sturza, Filat ar putea fi demis prin moțiune de cenzură într-un moment crucial pentru viitorul european al statului nostru.

Cine are de câștigat din aceasta? Partidul Democrat? Să admitem, dar cine sunt aliații PD în această luptă? Comuniștii (PCRM), foștii comuniști (PSRM), foștii aliați ai comuniștilor (fețele lor apar tot mai des seara la TV), toți având legături permanente cu Moscova și toți pronunțându-se nu numai o dată pentru integrarea RM în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. De unde putem conchide că astăzi toate cărțile în politica moldovenească se joacă pentru Moscova.

Deși condamn cu toată convingerea unele vicii și nonvalori promovate cu insistență de către UE, renunțarea la drumul nostru european ar însemna o catastrofă pentru RM. De s-ar întâmpla așa, altă cale nu ne mai rămâne decât cea spre Rusia – stat care ne-a cotropit și își păstrează armata în țara noastră, stat în care domină dictatura și care are interese geostrategice foarte mari în zona noastră.

Înțeleg că, după ce Filat a scuipat urât de tot în AIE și a făcut frăție cu comuniștii pentru a-l elimina pe Plahotniuc din fruntea parlamentului, acesta nu-l poate ierta. La mijloc există și un interes particular al PD de a se răzbuna pe Filat, însă interesul general este mai degrabă al Kremlinului. La fel și debandada actuală a pornit de la unele neînțelegeri economice ale liderilor AIE, însă în ultimă instanță din ea poate să nu profite nici Filat, nici Plahotniuc. Ci Putin.

Voronin nu vrea un guvern tehnocrat, pentru că varianta ideală pentru stânga noastră politică prorusească ar fi să avem anticipate, iar între timp să nu se reușească alegerea altui cabinet de miniștri până la summitul de la Vilnius. Sau ca guvernul Filat să fie demis și să rămână până atunci cu funcții limitate. În acest caz, guvernul Filat trebuie salvat, chiar dacă a comis și nelegiuiri. Să arunce în Filat cu piatra cel care a nu a săvârșit aceleași păcate. Sau cel care, de-ar fi avut aceleași pârghii de influență în mâini, ar fi fost mai sfânt. Altă soluție nu există.

Pentru a salva țara, Plahotniuc trebuie să cedeze. Ulterior, va fi obligat să cedeze și Filat, pentru a-și repara gafele, care au condus la acest război. De altfel, comuniștii, foștii comuniști și aliații lor se vor reîntoarce la putere în Moldova pentru mulți ani înainte. Iar noi, în loc să trăim liberi în țara noastră, vom putrezi în pușcăria lor…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *