DIVERSE

Platini, inamicul nr. 1 al probei video în fotbal

„A fost un arbitraj eficient, corect, echilibrat, care a confirmat tot ce aduce arbitrajul în cinci. Voi, ziariştii, aveţi tendinţa să vă focalizaţi asupra unei greşeli, dar au fost peste 1000 de meciuri cu cinci arbitri fără probleme", a spus Platini, într-o conferinţă de presă. 

Michel Platini, cel care a instaurat sistemul cu arbitri suplimentari în urmă cu trei ani în Liga Europa şi cu doi ani în Liga Campionilor, a subliniat că este „absolut împotriva tehnologiei şi împotriva introducerii tehnologiei". „Da, există tehnologie pe linia porţii, de ce nu şi pe linia de fund? Eu nu sunt împotriva tehnologiei pe linia porţii, sunt împotriva introducerii tehnologiei pentru că nu se va opri aici. Va continua. La starul fazei golului neacordat Ucrainei a fost un ofsaid. De ce să nu fie şi tehnologie pentru ofsaid? Unde se va opri? În orice caz, FIFA şi International Board vor decide. Ceea ce cerem FIFA, în ciuda unei greşeli la acest EURO, este să deschidă o dezbatere privind tehnologia, înainte de a lua o decizie", a adăugat Platini. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *