PLDM decide că în decembrie va alege CONDUCEREA partidului

Ședința a fost prezidată de președintele PLDM, Vlad Filat, care a făcut o totalizare a situației politice și a prezentat obiectivele partidului pentru anul în curs. Vlad Filat a menționat că, în pofida multiplelor provocări și a crizei politice, PLDM a fost consecvent în ideea că ţara are nevoie de stabilitate, reformele începute trebuie duse la bun sfârşit, iar instituţiile statului trebuie să fie funcționale şi să apere interesele cetăţenilor. PLDM are o enormă responsabilitate pentru actul guvernării, atât la nivel central, cât şi la cel local, a specificat Vlad Filat.
Liderul PLDM a ținut să remarce importanța comunicării cu oamenii.
”În ultima perioadă am vizitat 13 raioane. Am constatat că s-au făcut multe lucruri bune. Nu există localitate în care să nu fie implementat măcar un proiect important de infrastructură, dar am observat că există deficiențe la capitolul comunicare. Trebuie să vorbim mai mult cu oamenii. Ei trebuie să înţeleagă că agenda europeană nu înseamnă doar slogane, negocieri şi documente. Integrarea europeană înseamnă ceea ce facem noi concret în ţara noastră – drumuri, şcoli, gazoducte, apeducte, proiecte sociale”, a spus liderul PLDM.
Vlad Filat s-a referit și la organizarea Congresului VI al PLDM, unul foarte important pentru partid, ținând cont de faptul că va fi adoptat un Program Politic nou, care să includă viziunea asupra dezvoltării statului și a modului în care trebuie să funcţioneze instituţiile statale.
Un alt obiectiv enunțat de Vlad Filat este consolidarea şi extinderea structurilor de partid.
La ședința Consiliului Politic Național, prim-vicepreședintele PLDM, premierul Iurie Leancă, și președintele fracțiunii parlamentare liberal democrate, Valeriu Streleț, au făcut prezentări privind activitatea guvernamentală și legislativă a PLDM.
Membrii CPN au votat în unanimitate convocarea Congresului VI al PLDM pe data de 8 decembrie 2013, acesta fiind precedat de Conferințele Organizațiilor Teritoriale ale partidului.
De asemenea, au fost constituite grupurile de lucru pentru elaborarea noului Program Politic al PLDM și a propunerilor de modificare a Statutului.
Sursa: pldm.md