Politică

PLDM, PL și PCRM contestă sistemul electoral modificat recent de Parlament

Deputaţii au decis crearea unei comisii, care în termen de o săptămână va stabili impactul acestei legi. Democraţii s-au arătat nedumeriţi de schimbarea poziţiei colegilor din PLDM. Iar, liberal-democraţii au recunoscut că au votat proiectul doar pentru a obţine votul democraţilor pentru formarea noului Guvern. Aceasta în condiţiile în care statutul PLDM prevede necesitatea aprobării unui sistem electoral mixt.

Lupu: Schimbarea sistemului electoral e în programul Guvernului Filat

"Autorii acestui proiect au fost deputaţii PD. Dar ridicaţi programul Guvernului precedent şi să citiţi că reforma sistemului electoral a fost un angajament al PLDM, care l-au pus în programul guvernării", a declarat preşedintele PD, Marian Lupu.

Ghimpu vrea ALT SISTEM

"Noi vom sesiza Curtea Constituţională. Nu toţi cetăţenii sunt în condiţii egale în cazul în care alegerile vor avea loc în bază de sistem mixt. În primul rând cei din stânga Nistrului", a menţionat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.

PLDM recunoaște de ce a susținut schimbarea sistemului

"De dragul compromisului propriu-zis noi am acceptat să votăm pentru a ajunge la un rezultat pe care ni-l doream cu toţii – votarea Guvernului. Nu există element de răzbunare", a spus preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ. 

Comuniştii, fac însă glume pe seama deputaţilor din fosta majoritate parlamentară.

"Dă Doamne mintea moldoveanului cea de pe urmă…măcar aşa. Nu cred că este ceva ieşit din comun, când unii au remuşcări şi decid să-şi revadă deciziile şi acţiunile anterioare. Noi salutăm şi chiar susţinem astfel de acţiuni", a conchis preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.

publika.md

Sistemul electoral mixt presupune ca jumătate dintre deputaţi să fie aleşi direct, în circumscripţii electorale 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *