Ultima oră

PLR: Concesionarea Aeroportului este IDENTICĂ „furtului miliardului”

De această părere este Partidul Liberal Reformator, care şi-a exprimat indignarea, în cadrul unei conferinţe de presă, referitor la decizia Grupului de lucru, creat de Guvern, abilitat cu examinarea posibilităţilor de reziliere a Contractului de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău, transmite IPN.

Liderul partidului, Ion Hadârcă, a menţionat că „ministrul şi-a demonstrat incompetenţa, incapacităţile şi interesele prin discursul său pe marginea acestui subiect. Noi avem certitudinea că în spatele acestei probleme, una dintre cele mai grave, identice cu furtul miliardului, se află anumite forţe, care ar veni din zona Kremlinului şi care au drept scop să tăinuiască adevărul”, a specificat Ion Hadârcă.

Vicepreşedintele partidului, Tatiana Potâng, a afirmat că prin acest anunţ, ministrul Cebotari nu a făcut decât să le arate din deget celor de la PLDM, să-i şantajeze. „Ne manifestăm indignarea faţă de atitudinea ministrului justiţiei, care nu este clar pe cine reprezintă – Guvernul sau concesionarul. Ministrul îi arată din deget şi Guvernului Moldovei în momentul în care el spune că Guvernul este vulnerabil şi n-ar trebui să fie atras în litigii şi ar trebui să se poarte frumos cu concesionarul”, a precizat Tatiana Potâng.

Potrivit ei, ministrul recunoaşte că cele două componente nu au fost date în exploatare în termen, dar evită să dea detalii, secretizează cu de la sine putere un document care n-ar trebui să fie secret. „Ieşirea ministrului, delegat din partea PDM, nu poate fi calificată decât ca o sfidare a normei, a bunului simţ. Partidul Liberal Reformator are tot temeiul să considere că, pe lângă toate celelalte, anunţul acesta făcut cu o zi înainte de şedinţa Curţii de Apel Chişinău pe subiectul concesionării Aeroportului este o încercare de obstrucţionare a justiţiei, de intimidare indirectă a instanţei de judecată”, s-a exprimat Tatiana Potâng.

„Facem un apel către Consiliul Suprem al Magistraturii să se autosesizeze în cazul declaraţiei de ieri a ministrului justiţiei dacă acesta se face vinovat de ingerinţa în actul justiţiei”, a menţionat Valeriu Saharneanu, membrul Biroului politic al partidului.

Luni, 9 noiembrie, ministrul justiţiei a declarat că, la ora actuală, nu există temeiuri pentru rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău. Grupul de lucru, creat pentru evaluarea posibilităţii de reziliere a contractului respectiv, a elaborat un raport în care se conţin concluzii şi recomandări pentru Guvern. Conducătorul grupului, ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, a menţionat că au fost identificate un şir de puncte vulnerabile ale Guvernului în raport cu concesionarul şi care trebuie fortificate.

Acum un an, PLR a contestat în judecată decizia Guvernului de a oferi Aeroportul Internaţional Chişinău în concesiune, dosarul ajungând până la Curtea de Apel Chişinău.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *