Opinii și Editoriale

Plus sau minus

Mare grijă, dacă aluneci într-o extremă, o păţeşti, primeşti o palmă peste ceafă de la viaţă. Dacă ai călcat strâmb în partea cealaltă, te prăbuşeşti într-un ocean de regrete, neîmpliniri şi frustrări. Alţi deştepţi, aceia cu spirit practic foarte dezvoltat, au publicat cărţi despre gândirea pozitivă văzând cât de dornici sunt oamenii să înveţe să privească viaţa în roz. Manualele acestea propovăduiesc metode eficiente americăneşti, care ne ajută să trecem cu seninătate şi optimism peste probleme, crize de tot felul, obstacole, gânduri negre…

Reclama ne dezvăluie secretul unor persoane de succes care au ajuns unde au ajuns datorită acestui detaliu: au gândit pozitiv. Dar oare ele au învăţat din cărţi să fie aşa sau este vorba despre o stare care vine din interior, un rezultat al concepţiilor solide, sănătoase, al unor convingeri, valori şi principii conturate în timp pe baza experienţei proprii şi a noţiunilor preluate din familie sau chiar din sistemul de educaţie. Da, ar fi foarte comod, simplu, perfect să citeşti o carte sau să participi la un curs intensiv de gândire pozitivă şi brusc, pocnind din degete, să devii un optimist, mereu încrezător, zâmbitor, stăpân pe situaţie, într-un cuvânt, un învingător!
În concluzie, le poţi avea pe toate, spun maeştrii gândirii pozitive, trebuie doar să aplici reţeta: tu te simţi bine sau cel puţin eşti cu o sută de pagini mai citit iar ei, autorii cărţilor respective, se îmbogăţesc. Toată lumea are de câştigat. Şi-atunci mă întreb, cum de-am ajuns cu toţii în această criză nenorocită, când soluţiile erau chiar lângă noi… În teorie se poate orice, chiar şi să le ai pe toate.  

TIMPUL (Suplimentul Femeia)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *