Social

PNUD a lansat catalogul meșteșugurilor populare din Parcul Național Orhei

Catalogul, elaborat cu sprijinul PNUD, prezintă 90 de meşteri din cele 18 localităţi din cadrul Parcului Naţional „Orhei”, care practică meşteşuguri precum prelucrarea artistică a lemnului, pietrei, metalului, croşetarea şi broderia artistică, ţesăturile artistice, împletitul în fibre vegetale, confecţionarea instrumentelor muzicale şi încondeierea ouălor. Acesta ilustrează operele realizate de meşteri şi
include o hartă cu localizarea meşteşugăritului pe teritoriul parcului.

Parcul Naţional ”Orhei” ocupă o suprafaţă importantă de 33,8 mii hectare din Codrii Moldovei şi cuprinde 18 comune din patru raioane – Orhei, Străşeni, Călăraşi şi Criuleni. „Parcul Naţional oferă soluţii pentru problemele sociale şi economice cu care se confruntă comunităţile din acest spaţiu. Dezvoltarea ecoturismului, crearea traseelor ecoturistice şi a posibilităţilor de cazare în zona Parcului Naţional “Orhei” sunt activităţi în curs de dezvoltare care vor spori atractivitatea zonei pentru turişti. În acest sens, pe parcursul ultimilor ani au fost amenajate cinci trasee turistice şi elaborată o hartă turistică a parcului naţional”, a spus Alexandru Rotaru, manager de proiect, domeniul Mediu şi Energie, PNUD Moldova.

Sursa: Moldpres 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *