PNUD: O treime din populaţia aptă de muncă a Moldovei a emigrat
Într-un comunicat de presă al PNUD Moldova se menţionează că aceste resurse financiare trimise de peste hotare au determinat o creştere a consumului şi au contribuit la abilitarea grupurilor vulnerabile, la reducerea sărăciei, la creşterea nivelului de şcolarizare şi la stimularea afacerilor locale. Cu toate acestea, populaţia din mediul rural rămâne a fi cea mai vulnerabilă, cu acces limitat la servicii de bază, cum sunt educaţia, sănătatea, apa şi canalizarea şi în condiţii de lipsă a locurilor de muncă – toate sporesc migraţia.
„Economiile migranţilor moldoveni reprezintă o resursă neexplorată de capital privat, atingând cifre de miliarde de euro, care ar putea fi investite în îmbunătăţirea serviciilor publice. Aceasta ar fi posibil cu condiţia ca politicile locale de dezvoltare să ţină cont de potenţialul diasporei şi să implice migranţii pentru a contribui la dezvoltarea comunităţilor lor de baştină”, se spune în comunicat.
PNUD îşi canalizează suportul tehnic şi logistic pentru a creşte capacităţile autorităţilor locale de implicare a populaţiei locale şi a migranţilor în procesul de planificare şi luare a deciziilor. Cu susţinerea Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), peste 30 de mii de migranţi moldoveni care locuiesc peste hotare vor avea posibilitatea să participe la dezvoltarea locală a comunităţii lor de baştină.
Proiectul Migraţie şi Dezvoltare Locală (MiDL) este parte a Programului de ţară al Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) în domeniul migraţiei şi dezvoltării şi este implementat în sinergie cu alte două proiecte implementate de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) din Moldova şi de IASCI/NEXUS.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!