Social

Poezie-sărăcie într-un recital regal

Totuși, mai spunem astăzi, nu știu cu câtă convingere, că atâta timp cât revenim, din când în când, la poezie, sufletul din noi încă vibrează a sensibilitate. Mai sper că obiectele acestea mici, deștepte (nu neapărat și înțelepte), care se cheamă iPhone, smartphone și de care cu greu ne dezlipim, pot fi lăsate pe o clipă. Și asta o putem face atunci când discernem necesitatea mobilului, de exemplu, sau folosirea, în scop rapid și util a unei rețele de socializare, și pierderea timpului, care este la fel de util.

E real ce spun. E chiar posibil să schimbi, măcar pentru câteva ore, curiozitatea navigării pe Internet pe o seară de poezie bună. A fost să fie, marți, 21 martie 2017, de Ziua Internațională a Poeziei, în sala Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale”, la un recital de poezie eminesciană. Actorul craiovean Emil Boroghină, la invitația Institutului Cultural Român „M. Eminescu” la Chișinău, a susținut un recital regal din creația poetului-nepereche. Măiestria actoricească, timbrul cald al vocii, sutele sau poate miile de versuri, care au încăput în memoria neclintită a actorului, au fost toate transmise spectatorului select, bineînțeles. Ce altă dovadă de convingere mai poate fi, că memorizarea poeziei lui Eminescu, recitată la modul sublim de Emil Boroghină, întrece megabaiții unui mobil? Iar adevăratul talent al actorului, din al cărui repertoriu, nu știu dacă a lipsit vreo poezie eminesciană, îți face, totodată, și o educație sentimentală.

Așadar, Emil Boroghină a revenit la Chișinău, după mai mult de 20 de ani. Și așa cum a menționat actorul la sfârșitul spectacolului – de Chișinău este legat sufletește. Iar acest periplu poetic, care atrage, fără îndoială, și tinerii spre Eminescu, se datorează drumului mirific pe care îl face cu atâta plăcere la Chișinău.

Ne întrebăm atunci. Dacă în două ore de ascultare și de admirație a liricii lui Eminescu, într-o interpretare inedită a actorului Emil Boroghină, telefoanele au muțit, oare poezia mai este sărăcie?

Silvia Strătilă

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *