Poliția a anihilat o grupare criminală specializată în traficul de ființe umane
Șeful adjunct a Centrului pentru combaterea traficului de persoane, Iurie Podarilov, a menționat astăzi în cadrul unei conferințe presă că „persoanele erau recrutate în baza anunțurilor de angajare în calitate de curieri în Rusia. Inițial, acestora li se spunea că vor transporta suplimente alimentare pentru sportivi, fără a li se comunica adevăratul conținut care era în pachet. Victimele nu interacționau direct cu cei care urmau să cumpere substanțele narcotice, dar nici cu presupușii angajați”, a afirmat Podarilov.
La rîndul său, șeful Secției combatere a traficului de ființe umane a Procuraturii Generale, Eduard Bulat, a precizat că la indicația infractorilor, victimele deschideau conturi bancare în băncile din Rusia, pe care erau transferați săptămînal banii pentru activitatea lor.
„Persoanele recrutate aveau vîrste cuprinse între 18 și 35 de ani, iar mulți dintre aceștia erau originari din regiunea stîngă a Nistrului. Pînă acum au fost identificate 50 de victime, dintre care 12 sînt reținute pe teritoriul Rusiei și au statut de bănuit pentru comercializarea drogurilor, iar una a fost deja condamnată la închisoare în această țară”, a spus Bulat.
În prezent oamenii legii au reținut trei membri ai grupării, printre care și liderul acesteia. Bănuiții riscă pînă la 20 de ani de închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!