Actualitate

(POLIȚIA DE FRONTIERĂ) Doi moldoveni au fost deportați din Rusia, alți șase fiind întorși de la hotarul rus

– cinci persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– o tentativă de transportare peste frontiera de stat a mărfurilor nedeclarate;
– două persoane au fost documentate pentru uz de fals în acte;
– trei cetățeni străini au depășit termenul legal de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– două persoane aflate în conflict cu legea și un mijloc de transport dat la consemn au fost reținute la frontieră, urmare a informațiilor parvenite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.

Potrivit datelor deținute, doi cetățeni moldoveni au fost deportați din Federația Rusă, alți șase au primit refuz de intrare. În Uniunea Europeană nu i-a fost
autorizată intrarea unui conațional, iar altul a fost deportat.

Conform datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de
persoane a constituit 50 413 traversări, iar cel al mijloacelor de transport 12 866
traversări.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată aplicația ”TRAFIC ONLINE”, unde este prezentată media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru toate categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane. Aplicația oferă posibilitatea alegerii unui traseu de traversare a frontierei mai puțin aglomerat. 

sursa: timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *