Poliția de Frontieră vine cu reacție la perchezițiile din această dimineață la mai mulți angajați ai IGPF
Poliția de Frontieră vine cu o reacție la perchezițiile din această dimineață, 7 martie, desfășurate de SPIA și PCCOCS la mai mulți angajați ai IGPF. Potrivit unui anunț al instituției, pe acest caz au fost demarate investigațiile corespunzătoare, fiind acordat tot suportul necesar organelor de anchetă, scrie Deschide.md.
„Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a demarat investigațiile corespunzătoare, fiind acordat tot suportul necesar organului de urmărire penală și PCCOCS. Reiterăm obiectivul instituțional și anume toleranță zero ilegalităților la frontieră și se va interveni de fiecare data când se cere curățirea sistemului de persoane care se implică în diferite activități ilicite. Nu vom permite ca astfel de angajați să compromită prestigiul funcției și al instituției”, precizează IGPF.
Vă amintim că ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au desfășurat mai multe percheziții la angajații Poliției de Frontieră, bănuiți de organizarea migrației ilegale. Mai exact, perchezițiile au avut loc la 12 angajați ai IGPF, 2 ex-angajați, precum și la persoane civile din raioanele Briceni, Edineț, Soroca și în punctul de trecere a frontierei de stat Grimăncăuți – Vașcovțî.