Poliţia Rutieră: Focşa a refuzat să treacă testul de alcoolemie, susţinând că nu era la volan
Astfel, potrivit PR, consilierul ministrului Culturii, Dumitru Acriş a fost oprit în trafic pe 6 ianuarie la ora 23:10, la intersecţia străzilor V. Micle şi V. Alecsandri. El conducea un autoturism de model Renault Megane. Inspectorul Poliţiei Rutiere a constatat un comportament neadecvat al conducătorului auto şi a sesizat un miros puternic de alcool. Dumitru Acriş a fost însoţit la sediul punctului medical de pe strada Tiraspol nr. 11, pentru a fi supus testelor de alcoolemie. Proba la aerul expirat a demonstrat că şoferul era în stare de ebrietate.
Dacă va fi găsit vinovat, Dumitru Acriş riscă o pedeapsă contravenţională cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pentru o perioadă de trei ani. În cazul în care se va constata că avea un grad avansat de alcoolemie, consilierul riscă să achite o amendă de la 8 mii până la 10 mii de lei cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe o perioadă de la trei la cinci ani.
În comunicatul PR se mai menţionează că ministrul Culturii Boris Focşa s-a prezentat de sine stătător la sediul punctului medical în jurul orei 03.00, în noaptea zilei de 7 ianuarie. Ministrul a dorit să se informeze despre cazul lui Dumitru Acriş. Colaboratorul PR a sesizat un miros de alcool şi i-a solicitat ministrului să treacă testul de alcoolemie. Boris Focşa a refuzat iniţial, menţionând că nu se afla la volanul maşinii. Ulterior, ministrul a recunoscut faptul că a consumat băuturi alcoolice şi a fost de acord să treacă testul.
Timpul.md