Politicienii din Chișinău sunt principalii vinovați de tarifele uriașe la roaming dintre România – R. Moldova
Deputatul USRPLUS de diaspora, Iulian Lorincz, și-a permis să insinueze că România ar fi vinovată pentru tarifele de roaming cu Republica Moldova, pe care le-a numit “exorbitante, nedrepte și discriminatorii”.
Tot pentru a arunca vinovăția asupra propriei țări, Lorincz a mai întrebat, în cel mai pur stil politicianist, Guvernul României dacă această temă va fi pe agenda ședinței comune a celor două guverne, în condițiile în care se știe foarte bine că, de câteva luni, Republica Moldova nu are guvern și nu este programată o ședință comună.
Cinismul cu care USRPLUS își atacă propria țară este dovedit și de faptul că acest partid deține funcțiile de vicepreședinte și de secretar al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicatiilor. Cu un simplu apel telefonic efectuat către autoritățile competente, deputații USRPLUS ar fi putut afla adevărul. Dar nu adevărul îi interesează pe ei, ci propaganda antiromânească.
Pentru corecta informare a opiniei publice din România și Republica Moldova, precum și pentru a dezminți acuzațiile deputatului antinațional de la USRPLUS la adresa României, fac cunoscute următoarele:
1. Responsabilitatea tarifelor exorbitante de roaming aparține celor trei operatori de telefonie mobilă din Republica Moldova, responsabilitate împărțită și cu guvernele de la Chișinău, indiferent de culoarea lor politică.
2. Problema reală este a tarifelor de terminare, de trecere de la o rețea la alta. Operatorii de la Chișinău au tarife de terminare de peste 20 de ori mai mari decât operatorii din România.
Astfel, dacă un abonat din România se află la Chișinău și este sunat de acasă în regim de roaming, operatorul din Republica Moldova îi percepe operatorului român un tarif de terminare de peste 20 de ori mai mare decât tariful perceput de operatorul român pentru o convorbire efectuată în România, în regim de roaming, de un abonat din Republica Moldova.
Îi solicit deputatului antinațional de la USRPLUS să explice ce ar putea face România în această situație și care sunt concret acuzațiile sale la adresa României.
VEZI ȘI: Igor Grosu, președinte interimar PAS confirmă că „problema roamingului” este cauzată de regimul politic de la Chișinău.
3. Responsabilitatea guvernului de la Chișinău este cu atât mai mare, cu cât unul dintre acești operatori este cu capital de stat (Moldtelecom-Unite – n. red), guvernul de la Chișinău fiind acționar.
4. Autoritățile române, dar și operatorii de telefonie mobilă din România, au încercat timp de mai mulți ani, în repetate rânduri, să rezolve această problemă prin reducerea sau desființarea tarifelor de roaming dintre România și Republica Moldova, dar s-au lovit mereu de opoziția și lipsa de cooperare a operatorilor din Republica Moldova, susținuți tacit de guvernele de la Chișinău.
5. Pentru a se eschiva față de propunerile Bucureștiului de scădere a tarifelor de terminare, operatorii din Republica Moldova, susținuți de guvernul de la Chișinău, recurg la tot felul de subterfugii, cum ar fi solicitarea față de operatorii din România ca aceștia să implementeze soluții tehnice care nu se află în standardul european, precum “Home routing”.
6. Domeniul comunicațiilor în Republica Moldova, nu doar telefonia mobilă, este parazitat de firmele unor oligarhi care își umplu conturile pe seama utilizatorilor.
Spre exemplu, terminația internațională a operatorului național din Republica Moldova se face prin intermediul unei firme înregistrate în Elveția.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că jaful din domeniul comunicațiilor, pe seama utilizatorilor, reprezintă încă o dovadă că existența statului eșuat de peste Prut este dorită doar pentru cercurile oligarhice, care se îmbogățesc pe seama populației.
Alianța pentru Unirea Românilor așteaptă cu speranță ca noua putere aleasă la Chișinău, declarată pro-europeană și luptătoare cu corupția, să ia în cel mai scurt timp măsurile necesare pentru ca operatorii de telefonie mobilă să reducă tarifele de terminare la nivelul tarifelor practicate de operatorii din România.
Măsurile sunt necesare pentru apropierea de Europa, pentru combaterea corupției și pentru încetarea jefuirii abonaților telefonici prin practici monopoliste, incorecte și oligarhice – în acord cu obiectivele declarate ale noii puteri de la Chișinău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!