Politicienii reacționează la decizia șefului Guvernului de a amâna tratatul energetic cu UE
De la Comisia Europeană a venit informația potrivit căreia, până ieri după-amiază, nicio cerere în acest sens nu fusese depusă la secretariatul instituției. Potrivit informațiilor apărute pe blogul unui analist de la Chișinău, care invocă surse de la Bruxelles, se spune că pe parcursul discuțiilor din capitala europeană, autoritățile Republicii Moldova au fost acuzate de duplicitate.
Dirk Schuebel: „Probabil că nu e nimic neobișnuit…”
Ambasadorul european, Dirk Schuebel, nu vede nimic neobişnuit în faptul că oficialii de la Chişinău încearcă să găsească derogări de la prevederile tratatului.
„Probabil nu este nimic neobişnuit în faptul că Moldova încearcă să găsească derogări de la tratatul energetic, care ar ajuta ţara să stabilească relaţii cu alte state”, a precizat înaltul oficial.
Dorin Chirtoacă: „Nu vă grăbiți să criticați Guvernul”
„Nu trebuie să ne aruncăm în declarații pentru a critica Guvernul sau Uniunea Europeană. Poate nu a fost o altă ieșire din situație”, a declarat prim-vicepreședintele PL.
„Nu este așa de simplu cum pare la prima vedere. Inițial, s-a comunicat că Moscova nu a pus nicio condiție. Deși am văzut că prim-ministrul Dmitri Medvedev a spus răspicat că ei au făcut oferta și așteaptă acum răspunsul. Delegația noastră a spus la întoarcere că nu renunță la pachetele energetice ale UE. Asta a confirmat că Rusia a pus condiții, și nu oarecare, dar extrem de dure”, a conchis Chirtoacă.
Marian Lupu s-a răzgândit
Dacă în urmă cu câteva zile spunea că Moldova nu va renunța la tratatele cu UE la presiunile Moscovei, Marian Lupu, conform tradiției, s-a răzgândit. În opinia sa, R. Moldova ar trebui să „profite" de faptul că încă nu este membru al UE, pentru a putea beneficia de tarife avantajoase la gaze.
„Există două lucruri, care nu trebuie confundate. R. Moldova nu trebuie să renunţe la acordul respectiv. Noi, însă, am putea să negociem, să avem o marjă de flexibilitate. Moldova nu este stat membru cu drepturi depline al UE, iar asta ne oferă o flexibilitate mai mare. Acest subiect a fost discutat cu Bruxellesul şi cu Moscova”, a specificat Lupu, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune „Prime”.
Igor Dodon îi dă bila albă lui Filat
„Apreciez pragmatismul economic al premierului Filat în privinţa aprovizionării cu gaze a R. Moldova. Implementarea pachetului energetic pe dimensiunea europeană trebuie amânată, sau chiar anulată, atât timp cât aceasta serveşte intereselor de aprovizionare cu gaz rusesc ieftin", declară liderul PSRM, Igor Dodon. El mai spune că, la acest capitol, premierul Filat obţine o bilă albă din partea socialiştilor.
(V. B.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!