Politicienii ruşi apelează la sprijinul lui Hodorkovski în timpul viitoarelor alegeri parlamentare
Fundaţia lui Mihail Hodorkovski, fost magnat al petrolului şi în prezent politician în tabăra opoziţiei ruse, a primit zeci de cereri din partea membrilor principalelor partide politice din Rusia pentru a-i sprijini în timpul alegerilor parlamentare din această toamnă.
Cererile primite în ultimele trei săptămâni provin de la 11 membri ai partidului de guvernământ Rusia Unită, de la 9 membri ai Partidului Comunist şi de la 6 membri ai partidului O Rusia Dreaptă, a declarat miercuri Timur Valeiev pentru ziarul Vedomosti. Valeiev este coordonatorul proiectului Alegerile Deschise, un proiect ce îi aparţine lui Hodorkovski şi pe adresa căruia au sosit cererile de susţinere.
Cele trei partide sunt reprezentate în prezent în Duma de Stat, care a urmărit până acum doar politici pro-Kremlin şi care nu mai include facţiuni din opoziţia politică, conform Moscow Times.
Cererile pentru suportul lui Hodorkovski ar putea semnala o schimbare în dorinţa politicienilor ruşi de a se alia cu preşedintele Vladimir Putin – a cărui administraţie este asediată de o nemulţumire publică tot mai mare cu privire la criza economică şi erodarea standardelor de viaţă, cauzate de scăderea preţurilor la petrol şi de sancţiunile impuse de Occident pentru rolul Moscovei în criza ucraineană.
“Cei de sus înţeleg că jocul este pe cale să se termine”, a declarat miercuri analistul politic Dmitri Oreşkin într-un interviu cu postul de radio independent Eho Moskvî. “Nu contează dacă acest lucru se întâmplă în timpul acestui ciclu electoral sau în cel următor – [jocul] se va încheia.”
Împreună cu cererile pentru suportul lui Hodorkovski venite din partea principalelor partide politice, proiectul Alegerile Deschise a primit zeci de alte cereri din partea partidelor de opoziţie care nu mai deţin locuri legislative, a mai precizat coordonatorul proiectului. Este vorba de 25 de cereri din partea membrilor partidului Parnas, care a fost condus de politicianul din opoziţie Boris Nemţov până la asasinarea sa cu un an în urmă în apropiere de Kremlin, 22 de cereri din partea partidului Yabloko şi 142 din partea candidaţilor independenţi.
Marea majoritate a cererilor provin de la activişti politici locali din regiunile Rusiei, care nu dispun de fonduri pentru a desfăşura campanii politice şi care sunt sceptici în privinţa şanselor lor de a fi promovaţi în interiorul partidelor lor, a fost citat Valeiev ca afirmând.
Ratingul de popularitate al lui Putin rămâne ridicat dar acest lucru s-ar putea datora parţial temerilor cetăţenilor ruşi de a-şi manifesta nemulţumirile în faţa organizatorilor sondajelor, conform Centrului independent Levada.
Ratingul privind popularitatea lui Putin a rămas la 82% la sfârşitul lunii ianuarie – scăzând de la nivelul record de 89% înregistrat în iunie 2015 şi 85% în decembrie 2015 – conform sondajelor efectuate de Centrul Levada. Dar o cifră şi mai semnificativă ar fi numărul ruşilor care au menţionat numele lui Putin în rândul politicienilor în care au încredere – 58% în luna ianuarie, comparativ cu 64% în iunie 2015 şi 60% în decembrie 2015, mai susţine centrul.
Liderii principalelor partide, ai căror membri au cerut susţinerea fundaţiei Rusia Deschisă a lui Hodorkovski, conform lui Valeiev, nu au agreat ideea ca o parte din membrii lor ar putea părăsi grupurile politice respective, a raportat Vedomosti.
sursa: epochtimes.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!