UcrainaUE / Nato

Politico: Comisia Europeană pregăteşte un ajutor financiar de 72 de miliarde de euro pentru Ucraina

Comisia Europeană pregăteşte un pachet de ajutor financiar pentru Ucraina de câte 18 miliarde de euro pe an pentru perioada 2024-2027, în timp ce ţara devastată de războiul provocat de invazia rusă încearcă să-şi revitalizeze economia, scrie joi, 15 iunie, Politico.

Ajutorul, ce ar consta dintr-o combinaţie de granturi şi împrumuturi, va fi canalizat printr-un nou instrument special în cadrul bugetului UE pe termen lung şi va avea ca obiectiv lansarea reconstrucţiei Ucrainei, chiar dacă războiul continuă.

Economia Ucrainei s-a contractat anul trecut cu 30% şi Banca Mondială estimează că această ţară va avea nevoie de circa 411 miliarde de dolari numai pentru reconstrucţie.

Respectivele fonduri europene de până la 72 de miliarde de euro, despre care au vorbit publicaţiei citate persoane familiarizate cu discuţiile şi care au cerut să rămână anonime, vor fi direcţionate către finanţarea bugetului ucrainean şi a lucrărilor urgente de infrastructură.

Finanţarea europeană va veni împreună cu condiţionalităţi privind combaterea corupţiei şi realizarea de reforme structurale pentru ca Ucraina să se alinieze standardelor UE, în perspectiva unei viitoare aderări la blocul comunitar.

Conform surselor Politico.eu, această finanţare ar urma să fie adoptată formal săptămâna viitoare – înaintea unei conferinţe pe tema reconstrucţiei Ucrainei care se va desfăşura la Londra -, împreună cu o revizuire amplă a bugetului plurianual al UE. Propunerea nu este însă definitivă şi mai poate suferi modificări.

Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, le-a spus în aprilie omologilor săi din statele Uniunii Europene că Ucraina va avea nevoie anul viitor de cel puţin 18 miliarde de euro ca ajutor macrofinanciar din partea UE, sumă echivalentă celei oferite Kievului anul acesta de blocul comunitar, şi a cerut în plus începerea reconstrucţiei Ucrainei înainte să se termine războiul cu Rusia.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *