Poliţişti condamnaţi pentru TORTURĂ în dosarul 7 aprilie
Cazul a avut loc la 10 aprilie 2009, când ofiţerii Departamentului Servicii Operative din cadrul MAI, aflându-se în preajma Guvernului, s-au apropiat de un minor şi fără temei l-au condus în automobil cu care s-au deplasat în regiunea Uzinei de tractoare. În timpul deplasării, inculpaţii i-au acoperit minorului faţa şi pentru a-l impune să recunoască că a participat la dezordini în masă şi a aruncat cu pietre în clădirile Preşedinţiei şi a Parlamentului i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii până victima a leşinat.
Ulterior, poliţiştii s-au deplasat la sediul Comisariatului de Poliţie al sectorului Buiucani unde au încercat să-l predea ca persoană bănuită de participare la dezordinile în masă. Reprezentanţii CP Buiucani, văzând starea sănătăţii în care se afla victima, au refuzat să-l primească.
Astfel, inculpaţii l-au îmbarcat pe minor în automobil şi s-au deplasat în regiunea Spitalului Clinic Militar Central din sectorul Buiucani, unde l-au lăsat să zacă în stradă fără cunoştinţă.
Anterior, pe acest caz, Judecătoria Buiucani i-a achitat pe cei doi polițiști, în 2011. Însă Curtea de Apel Chişinău a pronunţat recent o nouă hotărâre, prin care poliţiştii au fost recunoscuţi culpabili.
via trm.md