Actualitate

Poliţiştii din Ialoveni au luat 155 de mii de lei MITĂ

Procuratura anticorupţie a pornit o cauză penală în acest caz, în urma adresării către instanţă a doi cetăţeni de la care poliţiştii extorcau circa 155 mii de lei.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, în perioada 19-20 septembrie curent, poliţiştii le-ar fi extorcat şi au primit de la cele două persoane mijloace băneşti în valută străină, echivalentul sumei de 155 mii de lei, pentru a nu întreprinde măsuri în vederea identificării lor pe un dosar în care aceştia erau bănuiţi de comiterea tîlhăriei.

La 4 octombrie, Procuratura anticorupţie a efectuat percheziţii în birourile, la domiciliile şi unităţile de transport ce aparţin celor trei angajaţi ai CRP Ialoveni. În urma percheziţiilor, procurorii i-au reţinut preventiv pe doi dintre bănuiţi – vicecomisarul şi un inspector al CRP Ialoveni. Cel de-al treilea inspector, care la fel este bănuit de corupere pasivă, se eschivează de la organul de urmărire penală. La solicitarea comisarului raional de a se prezenta la serviciu, acesta a refuzat să se prezinte.

În aceiaşi zi, pe acest caz Procuratura Anticorupţie a declanşat o cauză penală în baza articolului "corupere pasivă săvîrşită în proporţii deosebit de mari", din Codul Penal.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *