Actualitate

Polițiștii pregătiți să vină în sprijinul șoferilor blocați în zăpadă

Acestea sunt pregătite să intervină pentru limitarea efectelor vremii de iarnă asupra siguranţei şi fluenţei traficului rutier.

Pentru siguranţa deplasării, poliția recomandă şoferilor să evite pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă, totuşi circulă pe drumuri cu probleme, să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în trafic.

Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, șoferilor le este recomandat să adopte o manieră preventivă de condus, deoarece poartă nu doar responsabilitatea siguranţei lor, ci şi a călătorilor.

Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de zăpadă sau polei trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Nu uitaţi că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.

Pentru a evita cazurile de hipotermie, Inspectoratul General al Poliției îndeamnă cetăţenii:
– cînd porniți la drum îmbrăcați haine corespunzător vremii;
– evitaţi expunerea îndelungată la temperaturi scăzute;
– pentru prevenirea deshidratării, consumaţi în cantități mai mari, lichide calde (lapte, ceai);
– evitaţi consumul de băuturi alcoolice care favorizează pierderea de căldură din organism;
– nu părăsiţi încăperea dacă aţi consumat o cantitate mai mare de alcool;
– acordaţi primul ajutor persoanelor depistate în stradă în stare inconştientă şi anunţaţi imediat poliţia şi instituţiile de urgenţă.

Pentru a nu avea de suferit, în caz de necesitate, apelați numărul de urgență 112. 

TIMPUL.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *