Actualitate

Polițistul Ion Perju, inculpat în dosarul lui Valeriu Boboc a fost condamnat la 10 ani închisoare

De asemenea, inculpatul a fost privat de dreptul de a activa în organele Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de cinci ani.

Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Generale, verdictul a fost dictat cu puţin timp în urmă de Curtea de Apel Chişinău, care a admis apelul declarat de procurori împotriva sentinţei Judecătoriei Buiucani din 24 decembrie 2013, prin care inculpatul fusese achitat pe toate capetele de acuzare pe motiv că faptele nu au fost săvârşite de el.

Amintim că, la 6 aprilie 2010, Procuratura Generală l-a reţinut pe colaboratorul Comisariatului General de Poliţie, Ion Perju, iar la 7 aprilie 2010 i-a înaintat învinuirea sub aspectul săvârşirii la 8 aprilie 2009 a faptelor ce au condus la decesul cetăţeanului Valeriu Boboc. Atât în instanța de fond, cât și în cea de apel, procurorii au prezentat probe incontestabile care au indicat asupra vinovăţiei inculpatului.

Anterior, Procuratura a solicitat recuzarea judecătorului care examina cauza penală, pe motivul comportamentul lipsit de imparţialitate al judecătorului Judecătoriei sectorului Buiucani, Galina Moscalciuc, procurorii dispunând de informaţii că aceasta ar fi fost influenţată de partea apărării.

Atunci, demersul de recuzare a judecătorului primei instanțe a fost respins, iar în finalul procesului inculpatul a fost achitat. Chiar dacă a fost pronunțată decizie de condamnare la închisoare cu executare, inculpatul nu a fost luat sub strajă de către instanța de apel.

Hotărârea de astăzi a Curţii de Apel Chişinău este cu drept de atac, procurorii urmând să decidă dacă o vor contesta după primirea motivării integrale.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *