Internațional

Polonia a început a construi un gard de sârmă ghimpată la granița cu Rusia. Kremlin: O idee „stupidă”

Polonia a început a construi un gard din sârmă ghimpată de doi metri și jumătate la granița cu Rusia, potrivit ministrului Apărării Mariusz Blaszczak, scrie Curenttime.

„Din cauza faptului că aeroportul din Kaliningrad a devenit deschis pentru zboruri din Orientul Mijlociu și Africa, am decis să iau măsuri pentru întărirea securității graniței. Deja astăzi încep lucrările săpatorilor pentru construirea unei bariere temporare la granița dintre Polonia și Regiunea Kaliningrad”, a declarat Blaszczak.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a venit cu o reacție privind construirea unui gard la granița Poloniei și a regiunii Kaliningrad, și a calificat-o drept „stupidă”.

„Istoria dovedește de fiecare dată prostia deciziilor de a construi ziduri. De-a lungul anilor sau deceniilor, toate zidurile se prăbușesc”, a declarat Peskov.

Potrivit ministrului polonez, sistemul de la graniță va consta din trei rânduri de garduri. „Noi am luat măsuri, pentru ca gardul să fie construit cât mai curând posibil. Vor fi implicați cât mai mulți soldați”, a spus oficialul.

Anterior, Ministerul Eston de Interne a anunțat despre planul de a extinde aria de protejare de la granița cu Rusia de la 10 la 300 de metri. Șeful departamentului de politică de frontieră și migrație, Janek Mägi, a declarat că în această zonă se vor construi infrastructură suplimentară, care este, de asemenea, supravegheată de camere.

Din 18 august, autoritățile estoniene și-au închis granița cetățenilor Rusiei cu vize Schengen, eliberate de republică. Pe 19 septembrie, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia au introdus o interdicție de intrare a cetățenilor ruși. Pe 30 septembrie, Finlanda a închis intrarea rușilor. Helsinki a anunțat și construirea unui gard la granița cu Rusia.

În luna ianuarie, pe fundalul crizei migranților, Polonia a început să construiască bariere fortificate la granița cu Belarus, înălțimea fiind de cinci metri și jumătate și lungimea de 186 de kilometri. Costul proiectului a fost estimat la 353 de milioane de euro. Fortificația constă din mai multe linii de apărare și este echipată cu dispozitive electronice moderne, în special senzori de mișcare și camere de zi și de noapte. Rolele de sârmă ghimpată sunt fixate în partea de sus.

Lituania construiește un gard similar la granița cu Belarus. Iar, pentru realizarea zidului de 500 de kilometri au fost alocate circa 152 de milioane de euro. De asemenea, este planificată și instalarea unui gard de sârmă ghimpată și supraveghere video la graniță.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *