Ultima oră

Polonia își reduce dependența energetică față de Rusia

În plus, compania de stat Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo (PGNiG) a semnat un acord de parteneriat cu subsidiara poloneză a americanilor de la Chevron pentru explorarea de zăcăminte potențiale de gaze de șist în sud-estul țării.

Operatorul sistemului național polonez de transport al gazelor, Gaz System SA, a anunțat, săptămâna aceasta, că firma germană Gascade a finalizat și a pus în funcțiune o stație de compresie upgradată în Mallow, în estul Germaniei, rezultat al unui acord semnat în 2012, care va permite Poloniei să primească gaze naturale din Germania, în flux invers, prin secțiunea poloneză a conductei Yamal, care face legătura dintre câmpurile gazeifere din Siberia și Europa.

Secțiunea poloneză a conductei se află în proprietatea Gazprom și a companiei poloneze de stat PGNiG, însă este operată de altă companie poloneză de stat, Gas System SA, în acord cu legislația UE, care impune separarea activităților de producție, distribuție și transport de gaze naturale, scrie The Wall Street Journal.

Astfel, în cazul în care, dintr-un motiv sau altul, livrările de gaze din Rusia se întrerup complet, Polonia va putea importa până la 5,5 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an din Germania, reprezentând peste 60% din cantitatea cumpărată anual de polonezi în prezent de la Gazprom.

În condiții de funcționare normală, noua facilitate permite importul a 2,3 miliarde de metri cubi de gaze pe an, iar operatorul polonez a anunțat că firmele interesate pot începe deja să facă rezervări de capacitate în limita acestei cantități.

Eforturi de diversificare

După decenii de comunism, în care infrastructura sa a fost strâns integrată cu cea a Uniunii Sovietice, Polonia continuă să fie profund dependentă de importurile de gaze naturale din Rusia. De la căderea Cortinei de Fier în Europa de Est, Polonia s-a străduit să-și diversifice rutele de aprovizionare cu gaze și a început să acorde de licențe de explorare a zăcămintelor naționale de gaze de șist.

În plus, a construit noi conducte, pentru a-și conecta sistemul de transport de gaze la cele ale vecinilor din vest și sud.

Importurile din Rusia, efectuate pe baza unui contract pe termen lung care prevede o sumă fixă de plată chiar dacă consumul efectiv este mai redus decât cantitatea trecută în contract, reprezintă circa 60% din totalul de 15 miliarde de metri cubi pe care Polonia o consumă anual, în special prin alimentarea combinatelor sale chimice, a rafinăriilor și a centralelor electrice. Restul reprezintă producție locală sau importuri din alte surse.

Noua stație de compresie reduce riscul ca consumatorii industriali de gaze să se confrunte cu probleme de alimentare, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori în ultimii ani, ca urmare a disputelor dintre Rusia și Ucraina cu privire la preț și la plata facturilor pentru importul și tranzitul de gaze, care au dus la reducerea livrărilor Gazprom prin sistemul ucrainean de conducte.

Explorări cu Chevron

În plus, compania de stat PGNiG a semnat un acord de colaborare cu Chevron Polska Energy Resources, subsidiara poloneză a americanilor de la Chevron, pentru derularea unei prime etape a procesului de explorare după gaze de șist pe patru concesiuni din sud-estul Poloniei.

Acordul va permite celor două companii să înceapă forarea primelor sonde de explorare pe cele patru concesiuni. Chevron a forat prima sa sondă de explorare în Polonia pe concesiunea de la Grabowec, în 2011.

PGNiG și Chevron au numit un comitet tehnic comun, care urmează să stabilească anvergura și programul lucrărilor de explorare. Cele două companii vor face schimb de date geologice și de know-how. În plus, vor lucra la pregătirea unui al doilea acord de colaborare, în funcție de rezultatul lucrărilor de explorare.

Colaborarea cu Chevron va permite ambelor companii să reducă costurile, să împartă riscurile și să grăbească ritmul lucrărilor de explorare, se arată într-o declarație a PGNiG.

Compania de stat a fost cea care a efectuat prima operațiune de fracturare hidraulică după gaze de șist în Polonia, în 2010. Din 2012 încoace, PGNiG a lucrat alături de alte patru companii la explorarea după gaze de șist pe concesiunea Wejherowo, din nordul Poloniei.

O poveste complicată

Guvernul din Polonia a acordat peste 100 de licențe de explorare pentru gaze de șist, sperând să devină un producător european de top de hidrocarburi neconvenționale și să-și reducă dependența energetică față de centralele bazate pe cărbune și de importurile scumpe de gaze naturale din Rusia. Însă condițiile de explorare de la fața locului și în primul rând structura geologică a perimetrelor cu hidrocarburi s-au dovedit a fi mult mai dificile decât estimau inițial autoritățile și companiile interesate.

În plus, în 2012, estimările oficiale privind resursele de gaze de șist ale Poloniei au fost reduse drastic, la 346 – 768 miliarde de metri cubi, mult sub cifra avansată inițial de US Energy Information Administration, de 5,3 mii de miliarde de metri cubi. În consecință, companii precum ENI, ExxonMobil, Marathon Oil și Talisman Energy au renunțat la operațiunile lor de explorare după gaze de șist din Polonia.

Pe lângă că lucrările de explorare după gaze de șist prin fracturare hidraulică au stârnit numeroase proteste în rândul localnicilor din zonele cu concesiuni de hidrocarburi neconvenționale și al activiștilor de mediu, în august anul trecut, procurorii polonezi au declanșat urmărirea penală pentru corupție împotriva a patru funcționari de stat și a trei oameni de afaceri, acuzați că au pus la punct o schemă infracțională prin care companiile interesate de resursele de gaze de șist ale Poloniei obțineau licențe de explorare și exploatare plătind mită.

Scandalul de corupție a survenit după ce, la finalul lunii iunie 2013, Curtea Europeană de Justiție a dat un verdict prin care a concluzionat că autoritățile de la Varșovia au încălcat legislația europeană acordând autorizații de punere în producție pentru gaze de șist fără organizarea în prealabil a unor licitații competitive transparente.

Unele rezultate promițătoare

Pe de altă parte, în încercarea de a atrage companiile străine interesate de exploatarea hidrocarburilor neconvenționale, guvernul de la Varșovia a decis, recent, să scutească de impozite, până în 2020, activitățile legate de gazele de șist și să simplifice legislația și procedurile birocratice legate de obținerea acordurilor de mediu necesare pentru demararea lucrărilor de foraj, sporind și mai mult nemulțumirea opozanților fracturării hidraulice.

La sfârșitul lunii ianuarie anul acesta, San Leon Energy, o companie de explorare de gaze naturale cu sediul în Dublin și printre ai cărei acționari principali se numără miliardarul George Soros și Blackrock Inc., cel mai mare administrator de active din lume, a anunțat că a descoperit gaze naturale la o sondă verticală instalată într-o formațiune de șisturi din perimetrul Lewino, situat în Bazinul Baltic din nordul Poloniei.

În august anul trecut, compania Lane Energy, deţinută de grupul american Conoco Philips, a început exploatarea unui zăcământ de gaze de şist de lângă Lebork, în nordul Poloniei, extrăgând zilnic, cu titlu experimental, circa 8.000 de metri cubi de gaze.

În martie 2013, PGNiG a anunțat că lucrările sale de explorare au dus la prima descoperire de gaze de șist a țării, prin sonda Lubocino-2H, adăugând că testările sunt încă în desfășurare, în vederea estimării cantității certe recuperabile de gaze conținute de zăcământul respectiv.
 
Curierulnational.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *