Externe

Polonia vrea să organizeze un referendum pe tema acceptării refugiaţilor

Populiștii naționaliști aflați la putere în Polonia doresc să organizeze un referendum naţional pe tema acceptării refugiaţilor, fiind nemulţumiţi de acordul european privind reforma sistemului de azil din UE, anunţul a fost făcut joi, 15 iunie, de Jaroslaw Kaczynski, preşedintele partidului ultraconservator Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere, informează News.ro.

Astfel, conform unui acord preliminar încheiat recent, ţările Uniunii Europene care refuză să primească refugiaţi vor trebui să plătească o sumă de 20.000 de euro de persoană într-un fond gestionat de Bruxelles. Polonia şi Ungaria au votat împotriva acestei clauze, iar autorităţile de dreapta de la Varşovia au condamnat planul de relocare.

”Noi nu suntem de acord cu acest lucru şi nici poporul polonez nu este de acord, iar asta trebuie să facă obiectul unui referendum (…) Şi vom organiza acest referendum”, a declarat Jaroslaw Kaczynski. ”Poporul polonez trebuie să decidă asupra acestei chestiuni”, a adăugat el în timpul unei dezbateri parlamentare.

Peste un milion de refugiați sunt în Polonia

Polonia găzduieşte în prezent peste un milion de refugiaţi ucraineni care şi-au părăsit ţara în urma invaziei ruseşti din februarie 2022, dar autorităţile se opun de mult timp relocării migranţilor din Africa sau Asia care au ajuns în Grecia sau în Italia.

”Acesta nu este un pact privind migraţia, ci un diktat care vizează schimbarea culturii europene”, a acuzat premierul polonez Mateusz Morawiecki în faţa parlamentarilor polonezi. ”Suntem în Sejm (camera inferioară a parlamentului polonez), nu în Bundestag, şi avem tot dreptul şi obligaţia de a vota în favoarea intereselor Poloniei”, a adăugat Morawiecki. ”Noi, polonezii, ştim foarte bine ce sunt compasiunea şi solidaritatea. Nimeni nu ne va învăţa solidaritatea, în special germanii”, a declarat premierul de la Varşovia.

Menționăm că Polonia urmează să aibă alegeri parlamentare în această toamnă, iar problema acceptării refugiaţilor va fi unul dintre principalele subiecte ale campaniei electorale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *