Pomii de Crăciun vor drege băncile şi vor împodobi mormintele

Locuitorii şi oaspeţii capitalei se vor putea bucura de prezenţa maiestuoasă a bradului din PMAN până la 14 ianuarie. După aceea, arborele conifer va fi scos şi reutilizat de Asociaţia Spaţii Verzi.
„Bradul va fi curăţit, iar trunchiul va fi luat la evidenţă, pentru ca ulterior să se facă din el scânduri, care vor fi folosite pentru reparaţia băncilor din parcurile centrale din Chişinău. Din lemnul unui trunchi de brad se repară 2-3 bănci”, a spus Eliferii Haruţa, directorul Asociaţiei Spaţii Verzi.
La fel ca în Chişinău, bradul din mun. Bălţi va împodobi centrul oraşului până la Sf. Vasile (14 ianuarie). Arborele conifer va ajunge în gestiunea întreprinderii municipale RSU-2, care l-a adus şi instalat.
„Crenguţele Pomului de Crăciun vor fi folosite de serviciile rituale pentru împletirea coroanelor funerare. Trunchiul însă urmează să fie utilizat de către întreprindere în construcţii şi reparaţii pe parcursul anului”, a spus Iurie Neghină, inginerul-şef al ÎM RSU-2. Totodată, el a precizat că trunchiul bradului din anul trecut mai stă în curtea întreprinderii.
Amintim că bradul din PMAN a costat 9 mii de lei, iar cel din mun. Bălţi 8 mii de lei.