Economie

Ponderea creditelor nerambursate s-a redus în 2011

Ponderea creditelor neperformante (care  nu au fost rambursate la timp) s-a redus cu 2,67 puncte procentuale, pînă la 10,66 la sută din total credite, în luna decembrie.

Ponderea împrumuturilor neperformante s-a redus în ultima lună a anului trecut, după ce în lunile anterioare s-a produs o înrăutăţire a portofoliului, iar creditele neperformante au ajuns la o pondere de 11,17 la sută, la sfîrşitul lunii noiembrie, după ce în septembrie coborîse la 8,13 la sută, transmite MOLDPRES cu referire la date ale Băncii Naţionale a Moldovei.

Datele BNM arată că ponderea creditelor nefavorabile era la sfîrşitul anului 2010 de 13,30 la sută.

La finele lui 2008, an care a precedat criza, ponderea creditelor nefavorabile se situa sub nivelul de 5%, însă pe măsura agravării crizei cota a crescut pînă la 8,92% în luna mai 2009, iar în iunie a trecut peste nivelul de 10 la sută. La mijlocul anului 2010 creditele nefavorabile au atins maximul de 17,8% din total credite.

Creditul şi leasingul financiar a crescut în anul 2011 cu 19,0 la sută şi a atins la sfîrşitul anului trecut valoarea de 27,7 miliarde de lei.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *