Ponta, acuzat că ştia. Un martor explică rețeaua infracțională prin care Ghiță a obținut voturi pentru Ponta în Moldova
Un martor cu identitate protejată a apărut în dosarul DNA Ploiești în care este cercetat și deputatul Sebastian Ghiță. Procurorii susţin că Ghiţă a plătit la negru materiale electorale în campania sa parlamentară din 2012, precum şi că s-a implicat activ şi financiar în campania lui Victor Ponta la prezidenţiale, în 2014.
La data de 25.05.2015, pe adresa Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești a sosit o corespondență expediată din Chișinău, Republica Moldova. În conținutul corespondenței a fost identificată o „sesizare“ formulată de un cetățean, care acum are identitatea protejată. Conținutul scrisorii arată cum se obțineau voturi contra bani, în campanie prezidențială din 2014. ‘’Prin prisma cercului relațional, dar și a mediului politic frecventat am luat la cunoștință în mod direct și personal faptul că numitul Ghiță Sebastian a utilizat banii obținuți din comisioane urmare a traficului de influență exercitat asupra unor factori de decizie numiți politic pe diferite paliere administrative, în campania electorală determinată de alegerile prezidențiale din anul 2014, pe care i-a dat cu titlu de mită electorală pentru a cumpăra voturi în favoarea candidatului Victor Ponta. Arăt că, Ghiță Sebastian, prin persoane interpuse, introduce comisioanele primite într-un sistem de societăți pe care le controlează în fapt, iar la diferite momente, sume de bani sunt scoase și folosite în interes personal, economic sau politic’’, scrie în documentul DNA, preluat de stiripesurse.ro. Aceasta susține că ‘’despre acest mod fraudulos de încercare de a câștiga alegerile prezidențiale pus la punct de Sebastian Ghiță avea cunoștință inclusiv premierul Victor Ponta, candidatul PSD din campania electorală pentru alegerile prezidențiale’’.
200 de persoane, responsabile cu strângerea de voturi
‘’Prin prisma cercului relațional, dar și a modului politic frecventat am luat la cunoștință în mod direct și personal că numitul……… din dispoziția și la inițiativa lui Sebastian Ghiță, a organizat o structură de tip piramidal în care a cooptat peste 200 de persoane care la rândul lor erau responsabile fiecare în parte de a aduce la vot între 50 – 100 persoane la secțiile de votare deschise pentru scrutinul prezidențial organizat în Republica Moldova pentru diaspora românească. Din punct de vedere ierarhic, cele 200 persoane erau coordonate de 10 persoane numite direct de ……. și care erau responsabili să implice pe cei 200 din subordinea lor în atragerea la vot a celor 50 sau 100 de persoane ce le reveneau ca și număr în atragerea la secțiile de votare. Acești 10 supervizori erau și ei plătiți cu suma de 1000 euro de persoană lunar, timp de trei luni, inclusiv luna noiembrie 2014.
Pentru a determina cooptarea acestor 200 de persoane, Sebastian Ghiță, prin ……………… i-a plătit cu sume cuprinse între 100 – 200 de euro pe lună, plata fiind efectuată în această manieră cu 3 luni înainte de scrutin inclusiv în luna noiembrie 2014.Votanții cooptați de către cele 200 de persoane racolate inițial, primeau la rândul lor bani și bunuri (bani, ceasuri, articole de îmbrăcăminte neinscripționate, alimente) dacă se prezentau la vot și votau candidatul PSD Victor Ponta. Totodată votanții aveau obligația să facă dovada prezentării și exercitării votului’’, mai scrie în documentul DNA.
Banii erau dați personal de Ghiță
Martorul mai susține că Sebastian Ghiță distribuia personal banii la sediul central PSD. ‘’Precizez faptul că una din sarcinile ce îi reveneau numitului……… era să transporte banii necesari acestor activități, în numerar, în monedă euro, pe teritoriul național, apoi trecerea lor peste graniță în Republica Moldova cu avionul sau cu mașina personală și distribuirea lor celor 10 supervizori și celor 200 de persoane subordonate acestora. Declar faptul că sumele de bani astfel scoase din țară și puse la dispoziția lui ………. însemnând suma de aproximativ 400.000 euro, erau dați personal de către Sebastian Ghiță, în numerar, la sediul PSD din București, șos. Kiseleff, despre această înțelegere frauduloasă având cunoștință și candidatul PSD, Victor Ponta. De asemenea, cunosc faptul că Sebastian Ghiță a constituit o bază de date informatizată cu toți alegătorii din diaspora pe relația Republica Moldova, bază de date ce cuprindea circa 20.000 de persoane identificați prin localitate, nume și număr de telefon mobil.
De asemenea, baza de date cuprindea și numele persoanelor împuternicite să racoleze pe votanți, intitulați în tabelele special constituite ca supervizori și numărul lor de telefon mobil. Baza de date menționată mai sus, se află stocată într-un server la care acces are numitul Alin Petran.
De asemenea cunosc faptul că Ghiță Sebastian și …………. pentru a stabili și justifica modul de cheltuire a banilor, au întocmit mai multe înscrisuri olografe care prezintă în detaliu modul în care erau repartizați banii pentru cumpărarea voturilor în diaspora’’, sunt dezvăluirile martorului DNA.
sursa: romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!