Politică

Ponta către miniștri înainte de vizita sa la Chișinău: Avem atâtea proiecte cu Republica Moldova, reporniți motoarele

"Astă seară, împreună cu câțiva colegi, voi merge la Chișinău, mâine sunt acolo în discuții cu noul Guvern, sigur, cu președintele țării, cu președintele Parlamentului. Vreau din nou să vă rog pe toți, domnul ministru Aurescu principal responsabil, dar de fapt avem pe energie, avem pe economie, pe educație, avem atâtea proiecte cu Moldova, acum cu noul Guvern să reporniți motoarele. Am făcut lucruri extraordinare, concrete, pe care le văd oamenii — gazoduct, microbuze, grădinițe, muzee — nu vorbe goale, că vorbe au tot primit din ’90 încoace. Noi suntem primul Guvern care a făcut lucruri concrete", a spus, miercuri, Ponta, la începutul ședinței de guvern.

El a afirmat că joi va face o analiză a stadiului în care se află proiectele, iar la următoarea ședință de guvern vor fi luate de la capăt toate lucrurile bune făcute pentru sprijinirea cetățenilor de peste Prut.
sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *