Ponta va căuta cu Leancă soluţii ca România să exporte electricitate către Republica Moldova
Marţi, Ucraina a oprit exporturile de energie electrică spre Republica Moldova şi Belarus, din cauza unui deficit energetic intern.
Întrebat, joi, de presă dacă, în aceste condiţii, România va ajuta cu energie electrică Republica Moldova, premierul a precizat că va discuta cu prim-ministrul moldovean.
"Discutăm cu Guvernul de acolo şi ce se poate face din punct de vedere infrastructură, facem. România are energie electrică, problema este că nu avem capacităţile de transport suficiente. O să discut cu Leancă chiar acum, la birou, şi, dacă putem să facem ceva, bineînţeles că facem", a spus Ponta.
Exporturile Ucrainei către Republica Moldova au fost deja reduse cu 50% în septembrie 2014.
Înainte de conflictul armat dintre forţele naţionale ucrainene şi separatişti proruşi în regiunea Donbas (est), Ucraina era în măsură să-şi asigure nevoile în cărbune cu ajutorul propriilor resurse. Ostilităţile din estul ţării au avariat atât peste 50% dintre minele de cărbune situate în zonă, cât şi căile feroviare necesare trimiterii combustibilului către centrale termice, care produc 40% din electricitatea consumată pe plan intern.
Guvernul ucrainean a încheiat recent un acord cu grupul britanic Steel Mont Trading în vederea livrării unui milion de tone de cărbune provenind din Africa de Sud, dintre care 250.000 de tone au fost livrate deja. Însă, după deschiderea unei anchete pentru delapidare de fonduri publice, de către parchetul ucrainean, din cauza preţului mare al cărbunelui sud-african, societatea a luat decizia de a-şi limita livrările la 500.000 de tone, volumul maxim prevăzut de contract.
sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!