De vreo trei-patru săptămâni a dat boala vedetismului în iubiţii noştri conducători, de parcă ar fi mâncaţi pe dinăuntru de gândul că, dacă nu o să apară într-o seară la televizor – gata, lumea o să uite cum arată la faţă. Cu alte cuvinte – trebuie ori nu trebuie, e principial sau nu prea, e necesar sau deloc, e normal sau deja a devenit o anomalie – patru crai de la răsărit sunt la îndemâna oricui.
Nu se lasă mai prejos nici primarul general al capitalei care rezolvă toate problemele geopolitice în afară de cele din geotuburi; mai apare şi Voronin cu replicile şi glumele sale de puşcăriaş. Tămbălăul televizat cu antrenarea conducătorilor statului, împânziţi cu diferiţi purtători de opinie sau cu lideri de partide de cel mai straniu calibru şi de cea mai bizară orientare, a luat proporţii atât de distorsionate şi forme atât de puchioase, încât au fost compromise şi devalorizate cu desăvârşire cele mai acute teme din societatea noastră.
Marasmul propagandistic despre modificarea Constituţiei, încălcarea brutală a principiului separaţiei puterilor în stat, subiectul pentru casa de nebuni despre problemele identitare, Stepaniuc despre libertatea presei, Ţurcanu despre pericolul drapelului românesc, Chirtoacă despre toate în afară de Chişinăul care degradează, permanenta şi deja ipocrita întrebare despre al cui este procurorul general Zubco, scamatorii politice cu Muntean şi Petrenko despre cinste şi onestitate – iată temele impuse unei societăţi care vrea doar un singur lucru: cât mai puţine alegeri şi cât mai mulţi bani.
Or, stimaţi conducători, dacă iei şi parcurgi dintr-un capăt în altul Moldova asta a noastră, vezi cât de frumoasă este ea, mai ales acum, în plină primăvară. Vezi cât de pitoreşti sunt satele noastre, cât de înflorite sunt dealurile noastre molcume, încât de departe, dacă le priveşti de departe, uneori nici nu-ţi dai seama ce se vede acolo, în zare – sunt case sau sunt perji în floare… şi te miri mai apoi, cum, Doamne, ar fi case dacă albul acela floriu se vede tocmai pe culmea culmii dealului!
Ca nişte perle arată de departe satele noastre, presărate în această superbă primăvară. Însă, dacă te apropii de ele, inima ţi se strânge de durere, iar florile perjului, oricât de mult ar dori să ascundă golurile şi rugina care se vede, nu mai izbutesc ele, imaculatele petale, să acopere sărăcia care a intrat în aşezările noastre omeneşti de la ţară. Iar oamenii, atunci când îi întrebi despre viaţă şi despre viitor, îţi răspund cu întrebarea: „Da unde-s banii pe care ni i-au dat americanii? Când vor ajunge şi pe la noi? Ori şi ăştea…?”.
Între 2,6 miliarde de dolari de peste hotare şi sărăcia din satele moldoveneşti stă o guvernare care, în afară de altele, mai are de ridicat din ruine şi nişte fabrici şi uzine, mai are de pus pe picioare şi o ţară agrară, numai că ţara asta săracă şi agrară habar nu are că pe toate acestea vrea să le înfăptuiască chiar actuala guvernare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
