Poroșenko a discutat cu Putin la telefon: Rușii amenință să atace și ne cer să recunoaștem republicile separatiste

(UPDATE 14.00) Kremlinul a confirmat convorbirea telefonică dintre preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, dar a dezminţit informaţiile apărut la Kiev conform cărora liderul rus ar fi lansat cu această ocazie ameninţări la adresa Ucrainei.
‘Miercuri seara a avut loc, într-adevăr, o convorbire telefonică între preşedinţii Putin şi Poroşenko, dar informaţiile apărute în mass-media, în special cea ucraineană, despre conţinutul discuţiilor sunt invenţii şi nu corespund realităţii’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de obiectiv.info.
Acesta a adăugat că discuţia telefonică a avut loc la iniţiativa părţii ucrainene şi că cei doi preşedinţi au discutat în principal probleme legate de situaţia din estul Ucrainei.
(Știre inițială) Ulterior, un reprezentant al administrației prezidențiale de la Kiev a precizat, sub rezerva anonimatului, pentru Unian că discuția telefonică dintre cei doi lideri a fost una dificilă și a durat o oră și jumătate. ‘Există o problemă cu Rusia — ei (rușii) amenință să atace și ne cer să recunoaștem republicile separatiste, precum și să renunțăm la NATO și UE’, a declarat respectivul oficial ucrainean.
Un alt oficial ucrainean, apropiat președintelui Poroșenko, a recunoscut că administrația de la Kiev nu a mai avut contacte cu Kremlinul timp de mai mult de o săptămână, după summitul G20 de la Brisbane (Australia). ‘Dacă înainte, ei (Poroșenko și Putin) vorbeau aproape zilnic la telefon, în plus, mai comunicam și prin intermediari, acum orice contact a încetat. Noi nu înțelegem ce au pus ei la cale’, a afirmat acesta.
Reamintim că, un scandal a izbucnit joia trecută în timpul ședinței grupului de lucru însărcinat cu pregătirea acordului de coaliție. Motivul ar fi fost acela că facțiunea lui Poroșenko — Blocul Petro Poroșenko (BPP) — a refuzat să semneze documentul care stipula aderarea Ucrainei la NATO ca fiind una dintre prioritățile noii coaliții de guvernământ. Celelalte partide au apărat însă acest punct și el a rămas în varianta finală a acordului de coaliție.
Vinerea trecută, președintele Poroșenko la întâlnire cu activiști ai Maidanului (Pieței Independenței) a dat de înțeles că este foarte nemulțumit. ‘Credeți că ați făcut bine, dar, de fapt, doar mai rău. NATO va face în curând o declarație că nu ne poate accepta. Voi vorbi acum despre aceasta cu (vicepreședintele SUA, Joe) Biden ca să nu o facă’, a spus el. Biden se afla în acel moment într-o vizită la Kiev, amintește Unian. ‘Din cauza faptului că avem un conflict militar în estul țării, nimeni nu ne va primi în Alianța Nord-Atlantică. În schimb, Putin se va înfuria’, remarca oficialul din anturajul președintelui ucrainean.
sursa: agerpres.ro