Politică

Poroșenko l-a salutat în română pe Iohannis: ”Îl așteptăm foarte curând la Kiev”

Potrivit surselor citate, dialogul dintre cei doi oficiali a durat aproximativ 30 de minute și a fost precedat de o întâlnire în marja Consiliului European.

"Președintele Poroșenko a făcut vizita la sediul reprezentanței noastre. A salutat în limba română. Discuția a privit viitorul relației bilaterale, sprijinul reciproc pentru proiecte bilaterale și chestiuni de ordin regional. (…) A fost o întâlnire foarte caldă. Și-au adus aminte amândoi că au fost la Paris", au menționat sursele citate.

Poroșenko, a declarat că l-a invitat pe omologul său român, Klaus Iohannis, să efectueze o vizită la Kiev, arătând că îl așteaptă foarte curând în capitala Ucrainei. Acesta a apreciat că întâlnirea de joi cu președintele Iohannis, în marja reuniunii informale a Consiliului European, a fost "fructuoasă". "Vreau să îi mulțumesc președintelui României pentru poziția fermă de susținere a Ucrainei. Am avut o foarte importantă discuție bilaterală și l-am invitat să viziteze Kievul. A primit invitația mea și îl așteptăm la Kiev foarte curând", a arătat președintele ucrainean, după întâlnirea cu omologul său român.

Menționăm că, președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu omologul său ucrainean, Petro Poroșenko, cu care a discutat despre relațiile bilaterale dintre cele două țări și chestiuni de ordin regional, au precizat surse oficiale.

Întâlnirea a fost solicitată de președintele Poroșenko.

sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *