Postul – adevărată bucurie

E un mod primitiv şi – aş îndrăzni să spun – nesemnificativ de a ne aminti de Dumnezeu. Aşa cum, făcându-ne semnul crucii lângă o biserică, e o formă de rugăciune şi de mărturisire. 

Paşii nesiguri ai bebeluşului nu sunt tocmai mers, mai degrabă bâjbâială, însă din această bâjbâială copilul învaţă, iar peste ani va alerga cu siguranţă. Postul e la fel un exerciţiu pentru suflet, o educare a poftelor, o luptă împotriva slăbiciunilor şi o cale de a ne aminti de Dumnezeu chiar şi la magazin.

Dar aşa cum bebeluşul nu poate rămâne la paşii lui nesiguri, tot aşa nici noi nu ne putem rezuma la regimul alimentar. În post, toată virtutea trebuie înmulţită, ca în timp să putem alerga. Să nu postească doar stomacul nostru, ci şi mintea noastră. Să înmulţim rugăciunea şi milostenia. Dar mai ales să ne dăm seama că atenţia din timpul postului trebuie să se extindă la toată viaţa noastră. Aşa cum spunem la Liturghie: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”.

Postul Crăciunului este, după cum ştiţi, postul bucuriei. De aceea există atât de multe dezlegări la peşte. Luna decembrie e o lună a sărbătorilor şi a bucuriei. Lumea se gândeşte la cadouri, face planuri de sărbători, se pregăteşte pentru împodobirea bradului, iar după Praznicul Sfântului Nicolae în biserici se cântă colinde. Totul în jurul nostru se îmbracă de sărbătoare. Magazinele îşi decorează vitrinele cu beculeţe, globuri şi fulgi de nea artificiali, oamenii îşi cumpără haine noi, presa ne urează sărbători fericite. Reclame noi, reduceri, felicitări peste tot şi – când avem noroc – o zăpadă proaspătă tocmai în preajma Naşterii Domnului.

Din păcate, peste tot doar exteriorul e altul. În oraşe, sub stratul de zăpadă – aceeaşi mizerie şi aceeaşi răutate; în magazine – aceleaşi politici economice; în restaurante – aceleaşi preţuri usturătoare, iar în sufletele noastre – aceeaşi nepăsare faţă de cele sfinte.

Imaginaţi-vă o clipă că lucrurile s-ar schimba în interior, nu în exterior, ca să înţelegeţi cât de importantă e această schimbare şi cât de folositor poate fi un post ţinut aşa cum ar trebui: oraşele, în loc de zăpadă şi beculeţe, să fie curăţate, cu străzi reparate, cu multă căldură în fiecare locuinţă; magazinele şi restaurantele cu preţuri mult mai mici şi oferte incredibile; iar oamenii – pentru că până la urmă asta ne interesează, oraşul şi magazinul sunt doar termeni de comparaţie – cu sufletele luminoase, mai buni, mai milostivi, mai înţelegători, colindând ca în vechime toate casele din apropiere. Şi nu colindându-le doar ca să se aşeze la masă, ci pregătind cântecele pe care le-au primit moştenire de la biserică şi de la bătrânii noştri.

Un astfel de Crăciun ne pare idilic, desprins din basme. Însă el e foarte viu şi e la îndemâna oricui. Cine a încercat să ţină postul fără abateri? Iar în acest timp să facă daruri săracilor, să meargă la biserică nu doar duminica şi nu doar la liturghie, ci şi peste săptămână. Să participe la vecerniile cu litie, care sunt foarte multe în decembrie, la utrenii, la masluri. Să meargă fie cu preotul paroh, fie cu prietenii, să colinde – cunosc mulţi parohi care pregătesc colindători şi care merg în seara din ajun la toţi enoriaşii. Să se împărtăşească nu doar o dată în timpul postului. Să îşi ceară iertare de la cei pe care fără voie i-au întristat.

Cine a încercat să facă aşa în decursul postului, ştie despre ce vorbesc. El înţelege Catavasiile Naşterii Domnului („Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţati-vă! Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie lăudaţi-L noroade că s-a preaslăvit!”). El cunoaşte fiorul Crăciunului, bucuria infinit mai mare din ziua marelui Praznic Împărătesc. El ştie că de la bucuriile spirituale din timpul slujbelor, până la bucuria simplă şi mică de a-şi mânca porţia de tort în jurul bradului – toate le simte cel care s-a pregătit să primească cum se cuvine Naşterea Domnului.

El trăieşte în adâncul sufletului acea veste minunată despre care vorbeşte colinda. Aşa că nu Dumnezeu e mai departe, nu lumea e mai stricată, ci noi suntem cei care ne-am pierdut orice interes faţă de Hristos, Dumnezeul nostru, cei care ne mulţumim cu zăpada căzută peste mizeria oraşului. Noi suntem cei care preferăm cizme noi şi haină de blană în locul sufletului curat. Noi vrem beculeţe peste tot în jur, în loc să visăm la lumina neînserată, în loc să privim spre Hristos, Răsăritul cel de sus.