Atitudini

Posturile de vârf dau bătăi de cap

Întâlniri, anulări, acuzaţii – cred că am intrat în istoria lumii drept statul care a stat cel mai mult fără preşedinte. Doi ani şi jumătate le-a luat politicienilor să se pună de acord.

Ca să nu dezminţim hora moldovenească („doi înainte, doi înapoi”), am luat-o de la capăt. Alt post important, alte amânări, dureri de cap, întâlniri. Şi nici măcar nu vorbim de conducerea statului, ci de postul naţional de televiziune. Se pare că vrem să ne batem propriul record: alegerea directorului TRM se lungeşte obositor de mult. Să vedem dacă va depăşi doi ani şi jumătate.

Aşa că nu e târziu. Dacă vreţi să schimbaţi faţa postului naţional, pregătiţi-vă dosarele. Mergeţi şi încercaţi să deveniţi directori de televiziune. Apoi vor veni noi amânări. Noi încercări ale celor cu drept de decizie de a se pune de acord. Poate lucrurile se vor schimba în bine odată cu venirea noului director. Aşa am sperat şi la alegerea preşedintelui, dar pentru noi încă nu s-a schimbat nimic. Aşa cum TRM pare acelaşi de acum trei ani, care transmitea balet în timp ce Preşedinţia ardea în centrul capitalei.

Aştept, aştept cu înfrigurare să văd cum lucrurile încep să meargă într-un ritm normal. Să văd că nu suntem cei mai înceţi oameni din lume când vine vorba de vreo decizie. Aştept ziua în care să pot spune: ieri am avut o problemă şi astăzi am rezolvat-o. Fiindcă într-o zi ca asta, aş putea să merg şi eu şi să cer din nou cetăţenia moldovenească. Iar de data asta să nu mi se spună: „Mai aveţi de aşteptat… nu ştim… adresaţi-vă preşedintelui”.

Păi hai să mă adresez atunci: vreau şi eu cetăţenia moldovenească, cine mă ajută? Fiindcă pe mine încă nu m-a lămurit nimeni ce trebuie să fac, şi parcă nu aş mai aştepta doi ani şi jumătate. Că nu de alta, dar aş putea şi eu să îmi depun dosarul de angajare atunci când mai apare vreun post de vârf pe care nimeni nu îl ocupă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *