Posturile TV din R. Moldova vor emite doar în format digital. Televizoarele obișnuite au nevoie de un echipament suplimentar
Alexandru Dorogan, expert media, a declarat pentru IPN că, după 31 decembrie 2017, semnalul terestru analog va dispărea şi va rămâne doar semnalul terestru digital. Echipamentele de recepţionare a semnalului, set-top box, trebuie să fie standardizate şi acceptate pe piaţa, conform cerinţelor de calitate. Alexandru Dorogan spune că la această etapă este încă haos şi nu este clar cine ce atribuţii are.
În conformitate cu programul Guvernului de tranziţie la televiziunea digitală, urma să se desfăşoare o campanie de informare a cetăţenilor, pentru ca aceştia să ştie despre modificările care se vor produce şi să achiziţioneze set-top box-uri certificate corespunzător.
Inginerul Nicolae Coptu, contactat de IPN, afirmă că în instrucţiunea de utilizare a televizoarelor este indicat dacă recepţionează semnalele DVB-C, DVB-S, DVB-T sau DVB-T2. Pentru a putea fi sigur că televizorul recepţionează semnalul corespunzător, acesta trebuie să aibă tehnologia DVB-T2. Televizoarele moderne au de obicei încorporate sistemul de recepţie DVB-T2. Dacă nu au, atunci trebuie cumpărat un echipament suplimentar: set-top box care să poate decoda semnalul DVB-T2.
În prezent opt televiziuni emit în formatul digital, în multiplexul A. Acest multiplex suportă 15 canale. Pe piaţă preţul set-top box-urilor variază de la 500 la 900 de lei.
Sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!