Povara din trenul Moscova-Chișinău

Tratați ca oameni de mâna a doua

„Am lucrat jumătate de viață în Rusia și pot să vă spun că nu ne așteaptă nimeni acolo, suntem considerați oameni de mâna a doua”. Constatarea îi aparține unui cetățean care a lucrat timp de două decenii la uzina de troleibuze din regiunea Saratov. Alături de alte zeci de persoane, Nicolai, în vârstă de 55 de ani, așteaptă, în Gara Feroviară din Chișinău, trenul de Moscova.

Pe același peron, în frigul tăios de sfârșit de noiembrie, mame cu copii de mână își așteaptă soții de pe șantierele Rusiei, în timp ce mai multe cete de bărbați se pregătesc de îmbarcare. În acest tren începe trista peregrinare spre Rusia a miilor de moldoveni, ademeniți de mirajul unui câștig mai mare și al unui trai mai bun.

Elena avea doar 21 de ani când a plecat pentru prima dată la muncă în Rusia. Tocmai absolvise colegiul de medicină și o școală de croitorie la Tiraspol, dar nu reușea să se angajeze, așa că a pornit la drum. Asta se întâmpla în 1995 și, de atunci, străbate acest drum dus-întors cu îndârjirea militarului la datorie.

„Am plecat împreună cu o prietenă. Înnoptase când am coborât la Gara Kievski din Moscova. Ne uitam în jur: unde am ajuns? Ce să facem? Cert era că nimeni nu ne aștepta”, rememorează femeia.

Cum priveau zăpăcite în jur, le-a apărut în față un chip cunoscut din studenție – o femeie din Tiraspol. Aceasta le-a luat în casa în care locuia și ea. Inițial, proprietara, o moscovită, nu a acceptat să le găzduiască și pe cele două fete proaspăt sosite de la Chișinău, dar, în cele din urmă, s-a convins că sunt cuminți și le-a permis să rămână.

Prima muncă a Elenei a fost de vânzătoare: cumpăra împreună cu prietena produse din piață – roșii, castraveți – pe care le vindea în preajma metroului moscovit direct din genți. După câteva luni de muncă, Elena a revenit acasă cu o agoniseală de 100 de dolari, cea mai mare avere pe care o avuse vreodată. La scurt timp a plecat iar.

Vânată de miliție

„Experiențele cu miliția au fost interesante: ne-au traumatizat la început, dar mai târziu, prin frecvența lor, au ajuns să ne amuze. Întrucât lucram la ieșirea din metrou, nu se putea să trecem neobservate. Un milițian venea dintr-o parte, altul din alta și „Bună ziua, documentele la control”. Cum n-aveam niciun act, lucram ilegal la Moscova, ne luau imediat la secție. Prima dată a fost îngrozitor. Plângeam în hohote. Mai târziu am devenit imune. Se întâmpla ca un polițist să ne ridice dimineața, plăteam amenda și ne elibera. Stăteam toată ziua fără grijă și vindeam. Uneori se întâmpla să mai dea și alții peste noi, să ne ia din nou la secție… Recordul a fost să ajungem la miliție de trei ori într-o zi”, povestește Elena.

Femeia spune că era conștientă că practica ilegal comerțul, dar trebuia să „facă un ban”. Uneori milițienii mai închideau ochii, alteori se grăbeau „să-și facă planul”.

După cinci ani, a renunțat la această ocupație și s-a lansat în construcții. „La început, nici nu știam cum să țin instrumentele în mână, dar treptat ne-am învățat până am ajuns …specialiști în toate”, a povestit Elena.

Ucenicia și-a făcut-o la un imobil cu nouă etaje al Serviciului Federal de Securitate, situat pe Prospekt Vernadskogo. Aici mai lucrau aproximativ 40 de cetățeni din Republica Moldova, cam tot atâția ucraineni și armeni. Avea un salariu de 350 de dolari pe lună, din care își plătea chiria, masa și mai făcea economii.

Următoarea „misiune” a fost în regiunea Ivanovo, unde a lucrat la ridicarea sediului unei bănci. Munca era grea, dar peisajul de toamnă pe malul Volgăi îi mângâia privirea, îi alina sufletul. Și de atunci, a muncit doar în construcții, la zidit bănci, birouri, vile pentru rușii îmbogățiți peste noapte.

Odorul

Întrebată dacă ar mai pleca, femeia arată spre copila – Dana – de zece ani. „N-aș mai vrea să plec, dar voi vedea cum se vor aranja lucrurile în țară după alegeri. Guvernanții noștri tot promit noi locuri de muncă, dar e greu să crești singură un copil cu salariul de aici”, explică Elena.
„Banii vin și se duc, dar copilul are nevoie de mamă”, spune ea și ochii i se înrourează, un nod în gât îi stăvilește cuvintele… „Se întâmplă uneori să o mai cert, dar ea se lipește ca puișorul de mine, mă îmbrățișează, își cere scuze. Se vede că mi-a dus dorul, are nevoie de mine alături”, povestește femeia.

Ana și Costel

Doi tineri încărcați cu genți și sacoșe își caută vagonul. „Plecați la Moscova?”, le ies inoportun în cale. Bărbatul își camuflează năduful cu o ironie: „Nu… mergem la mare”. „De ce plecați? Sunteți de acord să ne spuneți povestea?”. „Nu e poveste, e viață”, mi-o taie Costel. Și el, și soția sa lucrează la Moscova în construcții. Acasă le-au rămas, în grija unei nepoate, un băiețel de doi ani și fetița de șase. „Tot pentru copii lucrăm, ca să le putem oferi ceva mai bun, să aibă măcar ei ceea ce n-am putut avea noi”, spune Ana.

Angajat la nepoata lui Șoigu

Natalia Leancă, de 38 de ani, ne-a relatat experiența soțului ei la Moscova, pe care, după trei luni de zile, era cât pe ce să nu-l recunoască. Slăbise zece kilograme, după o cură prelungită de ceai cu pâine. Acesta a locuit, cu alți cinci bărbați, într-un vagon, dar condițiile erau considerate a fi bune, în comparație cu traiul dus de alți concetățeni de-ai noștri în capitala rusă.

„Se întâmpla frecvent să fie reținut de poliție, întrucât n-avea acte. Dar spunea că lucrează la un imobil al nepoatei lui Serghei Șoigu (ministrul rus al Apărării – n.r.) și, după o scrută verificare, era eliberat”, precizează femeia.

Acum soțul ei s-a reorientat mai spre Vest: a plecat în Lituania, la Vilnius, unde lucrează la construirea unui spital. Spre deosebire de Moscova, aici are un contract de muncă și e scutit de problemele cu poliția. Amintim că tot mai mulți moldoveni sunt expulzați din Rusia. Doar în noiembrie, 141 de cetățeni ai Republicii Moldova au fost întorși de la frontieră, iar 19 persoane au fost forțate să părăsească teritoriul acestei țări.

În ultimele șase luni, numărul moldovenilor expulzați a ajuns la aproape 200. Și cel puțin tot atâtea povești triste depănate în trenul Moscova-Chișinău.