Poveste de Crăciun (II)

Cei care citesc cu regularitate TIMPUL știu că am început anul 2015 cu o Poveste de Crăciun, o istorie tragico-comică, în două părți, despre clasa noastră politică, cu elemente de morală. Vorbeam acolo de cei cu facultăți la Iași, București, Cluj, Timișoara, Oradea, Galați sau Craiova, cei cu studii prin Europe și Americi, care erau atunci peste tot în guvern, parlament, ministere, agenții, procuraturi, judecătorii, poliție, medicină sau universități, și care aveau posibilități reale de a lua decizii, pentru a schimba decisiv situația într-o țară care este gata să se scufunde. Dar care nu au avut curajul și integritatea morală în a înfrunta aisbergul plahotniucilor, filaților, lupilor, diacovilor, dodonilor, usaților, pentru care scufundarea corabiei R. Moldova este benefică, deoarece ei și-au mutat bogățiile pe alte corăbii sau pentru că bogățiile vasului scufundat le pică în buzunare.

Din cei pe care i-am menționat atunci, Filat este la pușcărie, acolo unde-i este locul, chiar dacă invocă aberații de virginitate și invocă inocența, Drăguțanu vrea să plece și nu-l lasă Plahotniuc, pe Corman l-a lăsat, acesta acum urmând să adune cabluri pe la Orhei. Efrim nu mai este. Da el degeaba a fost. Iar Gurin s-a înglodat și mai mult, devenit un troglodit zombat al lui Plahotniuc, care execută ordine fără crâcnire. Pe Streleț am ajuns să-l respect, pentru că pornit ca un pămpălău de-a lui Filat, a ajuns bărbat de caracter în politică. Nu știu cât îl va ține, dar felul său de a menține integritatea PLDM este undeva, în limitele normalității moldovenești, lăudabil.

Prin urmare, în R. Moldova există acum trei masive de putere și susținere politică. Primul este cel creat de Plahotniuc începând încă din perioada lui Voronin, care a adunat în jurul Partidului Democrat oameni de varii interese și preocupări, de la doctori în științe și profesori universitari, la bandiți și gangsteri cu moacă criminală, care s-au înhămat la jugul său odios, cu tentacule în sistemul executiv, legislativ și de justiție, transformând R. Moldova definitiv într-un stat eșuat. Abilitățile acestui om și ale anturajului său au paralizat PLDM și pe Filat, pe care l-a rupt succesiv prin mai multe plecări spectaculoase, culminate prin înstrăinarea lui Leancă, făcut cu partid și pregătit să execute ordinele noului șef, decapitarea filatelistului și punerea PLDM în ipostaza de opoziție și responsabil de eventualitatea eșecului proiectului „european”. Dincolo de aparențele de integrare europeană pe care le-a speculat cu abilitate, PDM este un partid prorus și euroasiatic, prin legăturile și preferințele politice exprimate de Lupu și Diacov, dar și prin extinsele rețele și relații pe care Plahotniuc le are în Federația Rusă. Mai recent, pentru conservarea sistemului creat, Plahotniuc a rupt partidul moșneagului senil (sau care face pe prostul), lăsând impresia apariției unui partid de factură social-democrată, la care demult aspira societatea noastră. Chipurile. Și care vrea să salveze poporul moldovenesc. Așa cum și Plahotniuc s-a gândit să revină în politica moldovenească, pentru a salva viitorul copiilor noștri și a parcursului european printr-o „terapie de șoc”. Parcă nu ne ajunge cât ne-a șocat în acești ani. Circul lui Plahotniuc e pe măsura circului făcut de altă făcătură de-a sa cu valențe sportive, Constantin Țuțu, care devine „campion mondial” după ce adversarii săi cad pe jos fără să fie loviți. Eu înțeleg că suntem proști, dar nu chiar într-atât încât să nu deosebim un politician de un bandit și un sportiv de un fizkulturnik.

Cel de-al doilea masiv suntem noi, societatea civilă și oamenii acestei țări, care vrem un trai decent, bunăstare și ne vedem cu toții în spațiul euroatlantic. Ne regăsim undeva în formele de protest continuu pe care le-am organizat pe tot parcursul anului 2015 și care au avut ca finalitate închiderea lui Filat și crearea unei mișcări, Platforma Civică „Dreptate și Adevăr”, devenită de curând și partid politic. Vrem nu vrem, ne plac anumiți oameni de acolo sau nu, dar la moment, Platforma este unica alternativă care a îndrăznit să-l înfrunte pe Plahotniuc și poate realiza înstrăinarea sa, fie prin continuarea protestului masiv, care să devină demolator și devastator pentru regimul Plahotniuc, fie prin organizarea alegerilor anticipate, de care „grozăvia de la Grozești” se teme după cum se pare, care să readucă alte partide politice la conducere în R. Moldova și să elibereze din captivitate instituțiile statului. Culmea, noua formațiune e condusă tot de un absolvent al Universității de la Iași, Andrei Năstase, care sunt curios să văd cum va ști să se detașeze de experiențele nefericite ale unor oameni care au venit în politica moldovenească tot de acolo.

Cea de-a treia parte a societății s-a regăsit în două expresii politice, Partidul Nostru și Partidul Socialiștilor, și în doi lideri care le reprezintă, Renato Usatîi și Igor Dodon. Că este de stânga, prorusă, minoritară, protestatară, deopotrivă statalistă și antistatalistă, antieuropeană și românofobă, antiguvernamentală și antisistemică, deja nu mai înțelegem. Toate-s încurcate în această parte a lumii. Dar cu siguranță sunt mulți și cu mici variațiuni intransigenți de a accepta o formă de dialog cu cealaltă parte a protestului. Dacă Dodon vrea cu jumătate de gură alegeri anticipate, pentru că ar rămâne cu fundul gol în fața lui Usatîi, atunci farmazonul de la Fălești își dorește cu tot dinadinsul să vină în Parlament și la guvernare pe valul de popularitate pe care îl are acum.

Prin urmare, la sfârșit de an 2015 avem pe de o parte, o clică care se ține cu tot dinadinsul să rămână la putere, nu doar pentru a putea fura mai departe, dar și pentru a conserva sistemul pe care l-a creat și să se absolve de responsabilitate în fața poporului, până la timpuri mai fericite, iar pe de alte două părți avem două formațiuni de protest care vor să asalteze și să demonteze ordinea existentă și status-quo-ul politic. A rămas un singur Vlad la sfârșit de an. Ceilalți doi și-au săpat singuri groapa, unul la propriu, altul la figurat, dar care s-ar putea tot să devină la propriu. Să vedem ce va fi în anul care vine.

Desigur, gestul președintelui de a-l numi pe Ion Sturza candidat la funcția de prim-ministru poate schimba datele problemei. Sturza ar fi o soluție bună pentru R. Moldova. Este om de afacere prosper, cu viziuni occidentale, are deja o experiență de premier care este contradictorie, dar în general benefică, cunoaște realitățile din societate și cel mai important vine, aparent, din afara spectrului politic. S-a ferit cum și cât a putut de unii și de alții, încercând să apară ca un lider de alternativă, cu nuanțe moraliste și cu apariții deseori senzaționale în mass-media. Dar în condițiile actuale are o problemă legată de identificarea sa cu perioada de guvernare a lui Lucinschi, atunci când activau și Timofti (în 1996 a fost numit preşedinte al Curţii de Apel a R. Moldova, funcție exercitată până în 2001), când s-au manifestat Viorel și Victor Țopa, iar Vlad Filat a fost ministru de stat în chiar guvernul condus de Sturza. Din acest considerent se creează impresia unei ciocniri dintre două grupuri de interese, lucru pe care îl putem deduce și din felul în care a reacționat „Unicul Vlad”. A revenit neașteptat în politică, a detașat paisprezece comici de la Voronin, s-a pus în fața noii majorități parlamentare și este gata să înfrunte candidatura lui Sturza cu această majoritate în buzunar. Adică, unii au un premier credibil și proeuropean, susținut de occidentali, iar alții au majoritate parlamentară.
Gestul lui Timofti, de asemenea, trezește mare curiozitate, pentru că este de prea mare curaj, în condițiile în care pe tot parcursul mandatului a stat ca un pușcăriaș care ispășește sorocul. Asaltul și presiunile făcute asupra lui de oamenii lui Plahotniuc l-au făcut să se plângă la occidentali, care au reacționat vehement, mai ales americanii, lăsând să se înțeleagă că nu vor accepta asemenea formă de intimidare față de șeful statului. Prin urmare, Timofti a primit garanții, la fel ca și candidatura lui Sturza, care se pare că poate fi explicată și prin rezistența PLDM față de propunerile și presiunile lui Plahotniuc. Adică Timofti, Sturza, PLDM și Platforma sunt văzuți cu ochi buni de occidentali și mai ales americani, în timp ce Plahotniuc, cu improvizația lui social-democratică și restul majorității ppem-iste și liberale nu mai sunt considerați proeuropeni. Iar dacă acest lucru este așa, atunci modul de acțiune a PDM și a lui Plahotniuc vine inspirat din altă parte, din Federația Rusă. Cu alte cuvinte, au primit garanții de la ruși.

Și ajungem din nou la covata spartă, în care bătălia pentru R. Moldova între Occident și Rusia se transpune prin deplasarea majorității lui Plahotniuc către Dodon și Voronin, iar al PLDM către Platforma Dreptate și Adevăr. Cam așa se așază lucrurile la sfârșit de an pentru noi. Întrebarea deschisă rămâne desigur pentru Leancă și Ghimpu, în ce măsură PPEM și PL sunt gata să intre mai departe în schemele Păpușarului, pentru că până la ora actuală nu au făcut mare lucru pentru a demonstra că nu se află la cheremul lui. Dacă cu kgb-istul Leancă lucrurile sunt clare (deși mă întreb la ce se gândesc oamenii lui din partid), atunci cu Ghimpu lucrurile stau mai complicat, pentru că toate eforturile de a clădi un partid european și românesc se vor nărui imediat ce va deveni evidentă angrenarea sa în noua majoritate monstruoasă. Votul guvernului Sturza va fi un Rubicon, o dovadă care și de ce parte a baricadei va fi, pentru că motive serioase, de interes național, pentru a nu-l vota nu există. Poate exista doar orgoliul lui Plahotniuc, Lupu și Diacov de a conserva sistemul și de a sluji Moscovei.